Published On: vin, Aug 11th, 2017

UPDATE: Contestatia celor de la Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului a fost respinsa / Campania de eutanasiere a maidanezilor continua

UPDATE: Primarul Marian Dragomir ne-a contactat telefonic si ne-a informat ca contestatia celor de la Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului (FPAM) a fost respinsa. Astfel, campania de eutanasiere pentru a curata orasul de maidanezi inceputa in aceasta saptamana poate continua.

Mult-trambitata decizie luata de primarul Dragomir de a eutanasia maidanezii agresivi si bolnavi, pentru a transforma un oras invadat de caini fara stapan, unde iti e frica sa umbli noaptea printre blocuri de frica patrupedelor, intr-unul in care sa nu mai vezi nici macar un maidanez a fost mult discutata. Cei mai multi dintre braileni, chiar si iubitori de animale, sustin aceasta decizie a primarului, dar au fost si voci care s-au opus vehement. Totusi, printre acestia din urma, sunt si ipocriti care in trecut cereau in mediul online un oras fara caini, iar acum cand s-a inceput o campanie seriosa in acest sens, il critica pe Dragomir pentru alegere facuta.

Mai mult, printre cei care se opun este si Federatia pentru Protectia Animalelor si Mediului (FPAM) care considera eutanasierea cainilor ca fiind o masura ilegala, motiv pentru care a demarat demersurile in justitie pentru a bloca operatiunea de eutanasiere.

“A fost depusa o adresa la SUPAGL Braila prin care solicitam stoparea eutanasierii cainilor care nu sufera de boli incurabile aratand si motivele acestei solicitari, respectiv lipsa infiintarii unui serviciu specializat de gestionare a cainilor fara stapan la nivelul municipiului Braila, desfasurarea activitatii de gestionare a cainilor de catre SUPAGL Braila fiind prohibita insasi OUG155/2001, existenta unei incheieri definitive pronuntata de Judecatoria Targoviste prin care ne-a fost admisa cererea privind «exceptia de neconstitutionalitate» referitoare la art.7 alin.2 si 3 raportat la art.5 alin.2 din OUG155/2001, cauza fiind trimisa spre competenta solutionare CCR, precum si faptul ca legislatia actuala, de care primarul trebuia sa aiba cunostinta pentru ca a votat-o, prevede destul de clar ca eutanasierea cainilor care nu sufera de boli incurabile este interzisa. Am anuntat SUPAGL ca vom sesiza Camera de Conturi Braila cu privire la ilegalitatile ce s-au comis si se comit cu privire la activitatea de gestionare a cainilor”, se arata intr-un comunicat remis de Obiectiv Vocea Brailei.

Dupa demersurile facute de asociatia respectiva pentru a bloca campania de eutanasiere, primarul Marian Dragomir a spus ca actiunea Primariei este una legala. Acesta a sustine ca cei care doresc blocarea eutanasierii nu se gandesc si la pericolele pe care le reprezinta maidanezii, cand hoinaresc pe strazile din municipiu.

“Suntem in instanta prin SUPAGL cu una dintre asociatiile celor care sustin faptul ca putem sa avem caini in oras in continuare, fara sa se gandeasca si pericolele pe care le-am prezentat atat noi, cat si cetatenii intr-un numar exorbitant pe retelele de socializare. Ei au sustinut ca doresc suspendarea actiunii de eutanasiere a cainilor. Noi vom incerca sa demonstram ca actiunea lor nu este una temeinica, ca nu s-au adresat nici cui trebuie, dar vom vedea in cursul zilei de astazi care este decizia si care sunt pasii de urmat. Suntem fermi convinsi sa continuam in mod legal procedurile de eliminare a cainilor de pe strazile din municipiului Braila. Ei au facut tot felul de afirmatii ca pot fi eutanasiati doar cainii bolnavi, dar noi avem mai multe articole de lege care ne permit sa eutanasiem si cainii agresivi”, a spus Marian Dragmir.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author