Published On: joi, Aug 31st, 2017

Marian Dragomir: “Le multumesc sportivilor ca au avut pasiune in primul rand si dupa aceea interes financiar si au jucat la cluburile pe care le reprezinta”

Astazi, in cadrul sedintei CLM, consilierii locali au votat un proiect prin care au aprobat regulamentul privind regimul finantarilor nerambursabile acordate de la bugetul local al Municipiului Braila pentru activitatea sportiva, in baza prevederilor Legii nr 69/2000, legea educatiei fizice si sportului, cu modificarile si completarile ulterioare. Practic aceasta lege, cu modificarea din 2017, prevede ca Municipalitatea poate da 5% din buget, pentru finantarea sportului. Chiar daca a fost un proiect cu care toti consilierii au fost de acord, nu au lipsit discutiile. Liberalul Petrica Popa a intrebat cum vor fi virati banii repectivi, ce procent va merge la sportul de performanta si ce procent pentru cel de masa. Viceprimarul Doinita Ciocan i-a raspuns acestuia subliniand ca acum se voteaza regulamentul, iar mai apoi se va pune in discutie cum vor fi impartiti banii.

La randul sau primarul Dragomir a spus ca se bucura ca toti consilierii sunt de acord cu regulamentul si ca isi doreste ca la anul sa nu mai existe situatia care a fost intalnita anul acesta, cand banii Primariei erau blocati in cont, din cauza problemelor cu Curtea de Conturi.

“Toti consilierii, indiferent de partidul din care fac parte, sunt ferm convis ca sustin si isi doresc finantarea sportului. Ma bucur foarte mult ca toti consilierii municipali agreeaza aceasta forma de regulament care va acorda finantare sportului. Sunt sume de bani alocate atat pentru sportul de masa, cat si pentru cel de performanta. Anul urmator vreau sa nu mai intampinam situatia din acest an, cand luni de zile nu am putut acorda finantare sportului. Vreau sa le multumesc sportivilor ca au inteles aceasta situatie, ca au avut pasiune in primul rand si dupa aceea interes financiar si au jucat la cluburile pe care le reprezinta”, a spus Dragomir.

Comentarii

comentariu

About the Author