Published On: mar, Aug 1st, 2017

Guvernul retrage pensiile speciale / Mihai Tudose: “Nu mai este nicaieri pe planeta aceasta o tara in care sa iei la pensie mai multi bani decat luai cand munceai”

Coalitia PSD-ALDE a discutat, luni, modificarea legii pensiilor speciale, stabilind trei principii: pensile aflate in plata nu scad, pensiile nu vor fi mai mari decat salariile si nu vor mai creste in functie de cresterea veniturilor celor aflati in activitate ci vor fi indexate in raport cu rata inflatiei. Actul normativ va intra in vigoare in jurul datei de 15 septembrie. ”Daca nu intervenim, efortul bugetar pentru pensiile speciale va creste de la sase miliarde cat este in prezent, la zece sau chiar 15 miliarde de lei”, a spus presedintele PSD, Liviu Dragnea.

Ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu a explicat ca masura vizeaza pensiile foarte mari, pentru ca legislatia actuala le permite unor oameni din sa iasa la pensie la 40 de ani,  cu o pensie de 120 % fata de salariu dupa care se actualizeaza pensia respectiva in functie de cresterile salariale. Ministrul a anuntat si plafonarea indemnizatiilor pentru mame.

Ce prevede ordonanta de urgenta

Potrivit proiectului de OUG privind pensiile militare, se va lua in calcul media soldelor lunare/salariilor de functii din 12 luni din ultimii cinci ani, la alegere. In prezent, se calculeaza media veniturilor brute din sase luni consecutive din ultimii cinci ani, la alegere, cu un spor de pana la 15%. Potrivit proiectului prezentat de Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSNAP), militarii, politistii si functionarii publici cu statut special, cu vechime cumulata de cel putin 25 de ani, beneficiaza, la implinirea varstei prevazute de lege, de pensie de serviciu, in cuantum de 65% din baza de calcul prezentata anterior. Cuantumul prevazut de legea in vigoare este de 80%.

In proiect este modificat si articolul care prevede actualizarea pensiilor. Astfel, ”cuantumul pensiilor militare de stat se actualizeaza, din oficiu, in fiecare an, cu rata medie anuala a inflatiei”. In prezent, ”cuantumul pensiilor militare de stat se indexeaza anual cu 100% din rata medie anuala a inflatiei, la care se adauga 50% din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat”. Prin schimbarea modului de calcul, pensiile militarilor vor scadea.

"Avem de repus in lucrurile firesti niste derapaje din ultimii ani. Nu mai este nicaieri pe planeta aceasta o tara in care sa iei la pensie mai multi bani decat luai cand munceai, sa iesi la pensie la varste de pana in 50 de ani pe acest algoritm. Sa iti creasca apoi pensia odata cu cresterea salariilor pentru functia pe care ai ocupat-o. Ceva nu e in regula. Nu vorbesc doar de impactul bugetar, ci si de moralitate. 99% fata de ala care munceste, dar nu mai mult.(…)Hai sa facem curat. Ne asumam. E ca un incediu. Ne asumam sa-l stingem acum sau il lasam sa arda si la un moment dat constatam ca nu mai putem sa-l stingem", a declarat premierul  Mihai Tudose.

Comentarii

comentariu

About the Author