Published On: lun, Iul 3rd, 2017

PERCHEZITII la Universitatea de Medicina din Bucuresti: mai multi profesori ar fi cerut mita de la studenti pentru a promova examenele

Procurorii Parchetului General efectueaza, astazi, perchezitii la UMF „Carol Davila”, intr-un dosar in care exista suspiciuni ca mai multi profesori universitari ar fi cerut mita de la studenti, cu ocazia examenelor de admitere, licenta sau de acordare a gradatiei de merit, sustine Reporterntv.ro.

Procurorii fac 13 perchezitii domiciliare “intr-un campus universitar, la birourile si cabinetele cadrelor didactice implicate, precum si la domiciliile acestora, cercetate sub aspectul savarsirii unor infractiuni de coruptie”, potrivit unui comunicat de presa al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (PICCJ).

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, ca perchezitiile vizeaza Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Capitala.

“Din actele de urmarire penala administrate rezulta ca mai multe cadre didactice din cadrul unitatii de invatamant superior desfasoara activitati ilegale constand in pretinderea si primirea unor foloase materiale necuvenite cu ocazia organizarii si sustinerii examenelor semestriale/anuale la diferite discipline de catre studenti si/sau cu ocazia sustinerii examenelor de admitere, licenta sau acordare a gradatiei de merit sau a functilor didactice”, conform comunicatului PICCJ.

Totodata, din probele anchetatorilor a rezultat ca in cursul anului scolar unii profesori universitari organizeaza „meditatii” la disciplinele la care sunt titulari, context in care sunt abordate si furnizate studentilor subiectele de examen.

Suportul de specialitate este asigurat de Directia Operatiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.

Comentarii

comentariu

About the Author