Published On: vin, Iul 7th, 2017

Francisk Chiriac: “Vrem sa avem conditiile cele mai bune la Spitalul TBC / Nu doar pe partea de cazare, ci si pe partea de aparatura”

Astazi, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele Consiliului Judetean Braila, Francisk Chiriac a spus ca intr-un final s-a semnat contractul de vanzare – cumparare, intre CJ Braila si Congregatia "Jesu", pentru cladirea Spitalului TBC. Negocierile s-au intins pe parcursul mai multor ani si la un moment dat parea ca nu se va ajunge la un consens, intrucat reprezentantii congregatiei cereau mai mult bani decat pretul stabilit pentru cladirea respectiva in urma unei expertize. In cele din urma, acestia au fost dispusi sa lase la pret, iar pretul acceptat a fost de 880.00 euro.

Totodata, Chiriac a spus ca ia in calcul modernizarea spitalului respectiv, la fel cum se intampla si la Spitalul Judetean. Dar pentru momentul de fata isi doreste mentinerea conditiilor actuale, iar pe viitor se va incepe si modernizarea.

“Ieri(n.r. joi, 6 iulie) am semnat contractul de vanzare – cumparare la Spitalul TBC. Inca o realizare, ma bucur foarte mult si iata ca reusim dupa ani de zile sa rezolvam si problema spitalului TBC.(…) Eu ma bucur ca am cumparat pentru ca s-a rezolvat problema de fond, pentru ca daca nu rezolvam sincopa anul acesta, aveam o problema cu acel proiect care a fost implementat si ar fi trebuit sa platim doua milioane de euro. Pierdeam doua milioane de euro, in defavoarea a 880.000 de euro, cu care am cumparat spitalul. Deci este un plus valoare. Ne gandim si facem un plan pentru acel spital sa-l mentinem in momentul de fata in conditiile actuale, dar luam si in calcul sa-l modernizam, la fel cum se intampla si la Spitalul Judetean, astfel incat partea de cazare si conditiile in spitalul TBC sa fie cele mai bune. Nu doar pe partea de cazare, ci si pe partea de aparatura.“, a sus Francisk Chiriac.

Comentarii

comentariu

About the Author

-