Published On: joi, Iun 29th, 2017

Luni, 3 iulie, se deschide Clubul de Vacanta la Biblioteca Judeteana

club vacanta 2017Biblioteca Judeteana „Panait Istrati" Braila anunta deschiderea mult-asteptatului Club de Vacanta luni, 3 iulie 2017, incepand cu ora 9.00. Copiii si adolescentii sunt asteptati la peste 50 de ateliere creativ-educative.

"Pentru al patrulea an consecutiv, Biblioteca Judeteana „Panait Istrati" Braila ofera copiilor urbei, o seama de activitati de petrecere a timpului liber si de invatare prin joc, in cadrul CLUBULUI DE VACANTA. Si la aceasta editie evenimentul va dura sase saptamani, intre 03 iulie si 11 august, iar copiii se pot inscrie la maxim 3 ateliere din totalul de aproape 50 propuse de organizatori. Noutatile din 2017 ii vor surprinde cu siguranta pe cei mai mici dintre utilizatorii Bibliotecii. Astfel, celebra Diana Mocanu ii va invata tainele inotului pe picii de 6-8 ani, dupa cum tenisul de camp va atrage foarte multi doritori. Limba greaca sau Kinedok (proiectii de filme documentare, in aer liber) sunt tentatiile noastre pentru perioada amintita. Tot ca element inedit pot aminti si atelierele dedicate copiilor cu deficiente sau pentru cei defavorizati: "Copiii aleg speranta" (in spital) sau "Coloram viata" (copii cu CES). Inspectoratul de Politie Judetean Braila este alaturi de noi cu un foarte interesant modul de educatie specifica, intitulat: "Politistul, prietenul tau de vacanta". Atelierul "Vacanta in ecobaza", care s-a bucurat de mult succes in anii trecuti, se intoarce dupa o pauza de un sezon. Se cuvine sa adresam multumirile noastre colegilor bibliotecari care vor sustine ateliere, celor peste 40 de voluntari implicati, precum si organizatiilor partenere, fara de care nu am fi reusit sa oferim o bucurie copiilor in perioada vacantei: Asociatia Bucurii pentru Copii, Cercetasii Romaniei – Scout Local, Clubul Sportiv Municipal, Inspectoratul de Politie Judetean, Libraria Carioca, toate din Braila." – declara dr. Eduard Claudiu Braileanu, sef serviciu Relatii cu Publicul.

Comentarii

comentariu

About the Author

-