Published On: mie, Mai 31st, 2017

O fetita de 3 ani a murit pe patul Spitalului Judetean

O noua tragedie a avut loc pe paturile din Spitalul Judetean. O fetita de doar 3 ani, din comuna Gropeni, a murit in sectia de Pediatrie a Spitalului Judetean. Copila a fost adusa de urgenta la spital dupa ce incepuse sa se simta rau, vineri 26 mai, dar in ciuda eforturilor medicilor, acestia nu au reusit sa-i puna un diagnostiv exact, pentru ca parintii fetei de 3 ani nu le-au spus ca fata a cazut de pe bicicleta in urma cu aproximativ o saptamana. Potrivit spuselor parintilor fetita s-a jucat cu o bicicleta primita cadou in curte, dar intr-un moment de neatentie s-a dezechilibrat si a cazut, lovindu-se de o cada de mustit struguri.

Din pacate, parintii au spus aceste informatii dupa decesul fetei, de sambata, 27 mai.

“In seara zilei de 26 mai, a fost internat in sectia de pediatrie o pacienta in varsta de 3 ani, pentru varsaturi si febra. Pacienta a fost adusa cu Ambulanta, iar starea generala a necesitat internarea in sectia Pediatrie. La internare, s-au efectuat investigatii clinice si paraclinice si pacienta a fost transferata pe sectie. Examenul neurologic era perfect normal, in schimb, in cursul diminetii de 27 mai, pacienta a suferit un stop cardiorespirator pentru care a fost resuscitata si intubata. Decesul a survenit in jurul orei 10.00. Din antecedente le care nu au fost declarate la internare ci doar dupa deces, a reiesit ca pacienta a suferit cu cateva zile inainte o cadere de la propria inaltime, de pe bicicleta, incident urmat de convulsii si varsaturi, insa familia nu a considerat necesara interventia vreunui medic si nici nu a dus copilul sa fie investigat de vreun medic”, a declarat purtatorul de cuvant de la Spitalul Judetean, dr. Alina Neacsu.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author