Published On: lun, Mai 22nd, 2017

Consumul nu ajuta leul sa se aprecieze

Tendinta care s-a manifestat de la inceputul anului, cea de depreciere, a devenit o constanta pentru leu, cresterea economica bazata pe consum provocand adancirea deficitului comercial.

Neincrezatori in modul in care guvernul PSD-ALDE gestioneaza economia, prin politici fiscale si salariale populiste, investitori prefera sa se tina departe de leu, chiar daca PIB-ul a crescut in primul trimestru, conform datelor preliminare ale INS, cu 5,7%, iar cererea de titluri de stat romanesti, implicit intrarile de valuta, este mare.

Pe de alta parte, se pare ca jumatatea de miliard de euro care a fost eliberata de BNR prin micsorarea rezervelor in valuta ale bancilor va fi returnata bancilor-mama, in conditiile in care volumul creditelor in valuta s-a restrans in favoarea celor in lei. Ei au in vedere si afirmatia guvernatorului Mugur Isaresc, facuta de mai multe ori de la inceputul acestui an, ca leul nu are un spatiu mare de apreciere.

De la 4,5499 lei, la inceputul perioadei analizate, cursul euro a crescut in 18 mai la 4,5729 lei, maxim care nu a mai fost atins din 24 octombrie 2012, atunci cand scena politica era tulburata de apropiatele alegeri parlamentare si ultima suspendare a presedintelui Basescu. Euro a testat pragul de 4,58 lei, insa la finalul intervalului tranzactiile s-au realizat intre 4,558 si 4,572 lei, astfel ca BNR a anuntat o medie de 4,5616 lei, iar piata s-a inchis in jurul valorii de 4,562 lei.

Presiunea depreciativa asupra leului se va mentine si in urmatoarele saptamani, euro urmand sa testeze pragul de 4,6 lei, in contextul in care factorilor interni li se adauga cei externi, in primul rand criza politica provocata de presedintele Trump.

Posibilitatea ca presedintele SUA sa fie suspendat sau chiar demis, dupa ce acesta l-a demis pe James Comey, directorul FBI, iar la scurt timp a facut "confidente" top secret unor oficiali rusi, a provocat deprecierea rapida a dolarului. Cursul acestuia a scazut la finalul perioadei la 4,0858 lei, minim al ultimelor mai mult de sase luni, cand cotatiile din piata au coborat pana la 4,069 lei.

Dupa ce s-a apropiat de pragul de 1,10 franci/euro, moneda elvetiana a incheiat intervalul la 1,088 – 1,093, astfel ca media ei a fluctuat intre 4,1540 si 4,1971 lei. Perechea euro/dolar a urcat de la 1,0923 la 1,1212 dolari, nivel care nu a mai fost atins din 9 noiembrie. Pietele americane s-au inchis vineri la 1,1208 dolari. Scaderea precipitata a monedei americane a fost insotita de cresterea pretului unicei de aur pe piata specializata de la Londra la 1.252 dolari, la fixingul de vineri seara.

Comentarii

comentariu

About the Author