Published On: joi, Apr 27th, 2017

Salariile alesilor locali vor creste cu 30% / Primarii erau frustati ca aveau salarii mai mici ca profesorii si politistii din comuna

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizatiile consilierilor locali si judeteni, primarilor si viceprimarilor si presedintilor si vicepresedintilor de consilii judetene sunt majorate cu 30% a fost adoptat, marti, de Camera Deputatilor, cu 220 voturi „pentru”, 33 de voturi „impotriva” si 8 abtineri. Alesii au considerat de cuviinta sa nu mai astepte 1 iulie cand ar intrat in vigoare Legea salarizarii unitare si le-au marit salariatilor locali. Acum legea va merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Presedintele Comisiei de Munca, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, luni, in cadrul sedintei Comisiei, ca indemnizatiile alesilor locali sunt majorate cu 30% pana cand legea salarizarii unitare va intra "in linie dreapta".

“Am dat raport Ordonantei 9/2017. In primul rand, sunt doleantele celor din sistemul de aparare si ordine publica, siguranta nationala, precum si din sistemul penitenciar, care se afla la Ministerul Justitiei. In urma aplicarilor succesive a maririlor de salarii minime, ei au ramas cu solda de baza undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal.

Am adus-o incepand cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel incat si politistii, si cei din armata sa beneficieze de maririle salariale promise. De asemenea, in urma unui amendament si cu sprijinul doamnei ministru al Muncii, am adoptat si marirea salariilor primarilor si viceprimarilor, presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene cu 30%, incepand cu luna aprilie, pana cand legea salarizarii va intra in linie dreapta”, a declarat Solomon.

Deputatul PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate, care a propus amendamentul cu privire la majorarea alesilor locali a spus ca primarii erau frustati pentru ca aveau salarii mai mici ca profesorii sau politistii din comuna.

"Desi in comisie se discutase ca o sa pice amendamentul nostru, PSD nu voia sa ne sustina, doamna ministru a spus ca sustine amendamentul. Atunci s-a votat in unanimitate. Primarii erau oarecum frustrati, aveau salarii foarte mici si asteptam de la ei performante. Nu era nici constitutional, nici moral sa tii un primar cu un salariu mic, el nu are niciun spor, iar salariul primarilor era depasit de multi profesori, de politistul din comuna, ceea ce nu este normal", a afirmat Corneliu Olar.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author