Published On: mar, Apr 11th, 2017

Document exploziv in procesul in care Liviu Dragnea cere anularea condamnarii din dosarul “Referendumului”

Completul lui Iulian Dragomir a confirmat ca decizia de condamnare reprezinta rationamentul juridic a doar 3 judecatori din cei 5. ICCJ confirma ca Livia Stanciu si Luminita Zglimbea, nu doar ca nu au semnat motivarea redactata de magistratul asistent, dar nici macar nu au citit-o. Culmea, toate probele lui Dragnea au fost respinse.

iulian_dragomir_foto_lujuCompletul de 5 judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie condus de judecatorul Iulian Dragomir (foto) a judecat luni, 10 aprilie 2017, contestatia la executare formulata de presedintele PSD Liviu Dragnea prin avocatii sai Toni Neacsu, de la Casa Neacsu si Asociatii, si Maria Vasii impotriva deciziei de condamnare pronuntata de ICCJ in dosarul "Referendumului" prin care Completul condus de fosta sefa a instantei supreme Livia Stanciu l-a condamnat pe acesta, in 22 aprilie 2016, la 1 an de inchisoare cu suspendare. Contestatia la executare a fost depusa de avocatii lui Liviu Dragnea in data de 2 februarie 2017 la Tribunalul Bucuresti, la acel moment motivarea deciziei de condamnare nefiind redactata si comunicata presedintelui PSD, desi trecusera mai bine de 6 luni de la pronuntare.

Astfel, la termenul de luni, 10 aprilie 2017, la care a luat parte si Liviu Dragnea avocatii Toni Neacsu si Maria Vasii au cerut instantei sa admita contestatia la executare si sa declare nula decizia pronuntata in dosarul "Referendumului" pe motiv ca doua dintre judecatoarele din complet, respectiv Livia Stanciu si Luminita Zglimbea, s-au pensionat inainte de redactarea motivarii, astfel ca nu au putut semna pentru verificarea motivarii care ar fi fost redactata de catre magistratul asistent. In acelasi timp, avocatii Neacsu si Vasii au mai solicitat si admiterea unor probe care veneau sa clarifice cine a redactat motivarea din dosarul "Referendumului" si la ce data, solicitand si sesizarea CJUE pentru a adresa o intrebare prealabila privind liberul acces la documente in cadrul procedurii penale.

Completul condus de judecatorul Iulian Dragomir a respins insa toate probele solicitate de cei doi avocati si a ramas in pronuntare pentru data de 24 aprilie 2017.

Iata probele respinse de ICCJ la termenul din data de 10 aprilie 2017:

-verificarea Registrului instantei pentru a vedea cui a fost repartizata motivarea hotararii si circuitul dosarului. Registrul instantei reprezinta, de fapt, registrul de redactari care contine numarul hotararii, cui a fost repartizata cauza spre motivare, cand a fost preluata si cand a fost redactata;

-expertiza la calculatoarele aflate in instanta pentru a afla cine a redactat motivarea;

-sesizare la Curtea de Justitie a Uniunii Europene pentru a adresa o intrebare prealabila privind liberul acces la documente in cadrul procedurii penale, in conditiile in care exista la nivelul UE o directiva in acest sens, care insa nu a fost transpusa in Romania.

Stupoare insa! Inalta Curte a recunoscut chiar ea ca decizia de condamnare a lui Liviu Dragnea nu reprezinta rationamentul judecatoarelor Livia Stanciu si Luminita Zglimbea, ci doar a trei dintre cele cinci judecatoare care l-au condamnat pe liderul PSD, respectiv Angela Dragne, Luciana Mera si Ioana Bogdan.

Aceasta reiese dintr-o adresa pe care Inalta Curte a prezentat-o avocatilor si pe care Lumeajustitiei.ro o publica in exclusivitate, in facsimil. Astfel, dorind sa justifice respingerea probelor, in sensul ca nu mai este nevoie de verificari pentru a stabili cine a redactat hotararea si la ce data a fost aceasta finalizata, Completul condus de judecatorul Iulian Dragomir a prezentat aparatorilor lui Dragnea o adresa pe care a trimis-o catre Biroul de Informare si Relatii Publice a instantei supreme, in vederea comunicarii unui raspuns la o solicitre a postului de televiziune Romania TV.

In respectiva adresa se precizeaza cine a motivat hotararea si cand a fost ea redactata, in aceste conditii nemaifiind utila verificarea registrului si a computerelor.

Trecand peste faptul ca este o situatie absurda ca avocatilor sa li se prezinte un raspuns redactat cu alt scop, documentul ICCJ confirma practic anomalia din dosar, anomalie care ar trebui sa conduca la desfiintarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea.

Concret, hotararea a fost redactata de magistratul asistent Veronica Junger, care a predat-o membrilor completului de judecata spre verificare la 29 noiembrie 2016. Decizia a fost definitivata la data de 2 februarie 2017, coincidenta, atunci cand Liviu Dragnea a formulat contestia la executare pe acest temei.

Presedinta ICCJ Cristina Tarcea a semnat in locul judecatoarelor Luminita Zglimbea si Livia Stanciu, intrucat cele doua erau pensionate.

Avem asadar urmatoarea situatie:

-Conform documentelor oficiale, Livia Stanciu a fost eliberata din functie prin pensionare incepand cu data de 13 iulie 2016, in timp ce judecatoarea Luminita Zglimbea s-a pensionat incepand cu data de 1 mai 2016.

-Or, redactarea motivarii a fost finalizata in 29 noiembrie 2016 de catre magistratul asistent Veronica Junger, cand a fost predata Completului de 5 judecatori care l-a condamnat pe Liviu Dragnea.

-Incepand cu 29 noiembrie 2016 a inceput verificarea motivarii, care s-a finalizat in 2 februarie 2017.

-Hotararea a fost semnata de Angela Dragne, Luciana Mera si Ioana Bogdan, iar pentru Livia Stanciu si Luminita Zglimbea a semnat presedinta ICCJ Cristina Tarcea.

In concluzie, motivarea reprezinta rationamentul judecatoarelor Angela Dragne, Luciana Mera si Ioana Bogdan, deci doar a trei dintre cei cinci magistrati care l-au condamnat pe Liviu Dragnea. Spunem asta intrucat la data predarii motivarii catre completul de 5 judecatori, Livia Stanciu si Luminita Zglimbea nu mai erau la ICCJ. Mai mult, ele nici nu au verificat continutul motivarii hotararii de condamnare redactat de magistratul asistent Veroniva Junger.

Nu in ultimul rand, un alt aspect care ridica semne de intrebare asupra modului in care a fost redactata motivarea deciziei de condamnare a lui Liviu Dragnea este faptul ca la finalul motivarii, pe ultima pagina nu apar nici macar initialele magistratului asistent ori si nici numarul de exemplare in care a fost redactata hotararea, asa cum este cutuma.

In ciuda acestei evidente, Completul condus de Iulian Dragomir a respins toate probele solicitate de avocatii lui Dragnea si, cel mai probabil, in 24 aprilie 2017 vor respinge actiunea liderului PSD.

adresa_dragnea_01

sursa luju.ro

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-