Published On: vin, Apr 21st, 2017

ANAF vrea sa le dea romanilor o noua lovitura / Ce protocol de colaborare isi doreste cu Asociatia Romana a Bancilor

Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa reglementeze incheierea unui protocol de colaborare intre Fisc si Asociatia Romana a Bancilor (ARB) prin care sa se faca mai repede popririle bancare, sustine Realitatea.net.

ANAF se asigura ca sumele existente in conturile bancare ale datornicilor vor fi indisponibilizate in timp real de catre institutiile de credit. Informatia apare intr-un referat de aprobare al unui proiect Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanta a actelor de executare si a procedurii de comunicare a acestora publicat pe site-ul MFP.

"Prin acest proiect de ordin, a fost stabilita platforma informatica prin care se va realiza comunicarea catre institutiile de credit a actelor de executare emise de organele fiscale centrale, respectiv sistemul informatic pus la dispozitie acestora de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in spatiul privat de pe portalul Agentia Nationala de Administrare Fiscala, un sistem informatic prin care utilizatorii fac upload si download de documente", se arata in document.

Potrivit Agerpres, prin acest sistem informatic se realizeaza in prezent furnizarea de informatii de catre institutiile de credit, in baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare.

"De asemenea, a fost reglementata incheierea unui protocol de colaborare intre ANAF, Asociatia Romana a Bancilor si institutiile de credit, prin care se urmareste definirea unui cadru de colaborare pentru stabilirea conditiilor privind implementarea sistemului automat, care sa asigure, intr-o prima etapa, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale catre institutiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanta, iar ulterior schimbul de informatii intre parti cu privire la actele de executare comunicate, precum si urmarirea sumelor ce fac obiectul popririlor bancare, in mod operativ, astfel incat, pe de o parte, ridicarea popririlor sa se realizeze in timp real, iar, pe de alta parte, sumele existente in conturile bancare sa fie indisponibilizate de catre institutiile de credit in limita sumei ce face obiectul popririi, in functie de informatiile transmise de institutiile de credit cu privire la sumele existente in conturile bancare", mentioneaza sursa citata.

De asemenea, prin proiectul de ordin a fost reglementat ca data si ora comunicarii catre institutiile de credit a actelor de executare prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanta, sa fie prima zi bancara urmatoare zilei incarcarii actului de executare in sistemul informatic pus la dispozitie de ANAF, iar ora comunicarii sa fie ora de incepere a zilei bancare.

Aceste informatii se vor stabili, pentru fiecare institutie de credit, prin protocolul de colaborare mentionat.

Comentarii

comentariu

About the Author