Published On: mie, Mar 22nd, 2017

Greva spontana la CFR / 155 de trenuri au fost afectate

Purtatorul de cuvant al CFR, Oana Branzan, spune ca, potrivit unei situatii provizorii, in acest moment sunt afectate 155 de trenuri, care sunt oprite pe traseu, in diferite statii. Astfel, sunt afectate patru trenuri de pe raza regionalei Bucuresti, trei din regionala Craiova, 20 din regionala Timisoara, 22 de pe raza regionalei Galati, 40 din regionala Brasov, 20 de pe raza regionalei Iasi si 36 din regionala Cluj, sustine Stirileprotv.ro.

Reprezentantii CFR au anuntat dimineata printr-un comunicat, ca ”o parte dintre angajatii feroviari” au declansat un protest spontan, de la ora 07.00, relateaza news.ro.  ”Acest protest are loc in contextul in care administratia si federatiile sindicatele reprezentative se afla deja in negocieri pentru semnatare noului Contractul Colectiv de Munca 2017-2018, negocieri in cadrul carora conducerea CFR SA a anuntat ca in bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusa o cresterea a fondului de salarii cu 22,5%, crestere care se va regasi, in urma negocierilor cu partenerii sociali, in salariile angajatilor”, se arata in comunicat.

CFR mentioneaza ca administratia a propus partenerilor sociali incheierea unui acord pana la semnarea contractului colectiv de munca (CCM) pentru perioada 2017/2018 ”pentru a asigura astfel protectie sociala angajatilor, relatii de munca echitabile, precum si un cadru normal si legal de functionare a companiei” dupa expirarea pe 21 martie a CCM vechi.  ”Pana in prezent conducerea CFR SA a parcurs toate etapele necesare demararii negocierilor cu federatiile sindicale reprezentative (semnatare ale contractului colectiv) si a respectat termenele legale pentru elaborarea si promovarea bugetului companiei pentru acest an, proiectul fiind deja avizat de Consiliul de Administratie (CA) si aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) si transmis ministerelor pe circuitul de avizare si aprobare, prin emiterea hotararii de guvern”, se mai arata in comunicatul CFR.

Reprezentantii companiei spun ca mentin deschis ”dialogul social si negocierile transparente” cu sindicalistii pe marginea definitivarii contractului colectiv de munca pe perioada 2017-2018, miercuri fiind programata o noua runda de negocieri incepand cu ora 15.00. ”Compania atrage atentia salariatilor ca acesta forma de protest incalca procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin inregistrarea de pierderi financiare, si afecteaza transportul pasagerilor care si-au procurat deja biletele pentru efectuarea calatoriei, conform graficului de circulatie din Mersul Trenurilor”, conform comunicatului.

Reprezentantii CFR le recomanda pasagerilor ca inainte sa plece in calatorie sa ceara informatii despre intarzierile care se inregistreaza in traficul feroviar la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara.

Comentarii

comentariu

About the Author