Published On: mie, Mar 8th, 2017

GALERIE FOTO: Politia braileana lupta pentru combaterea traficului de persoane pentru exploatere sexuala

Agentia Nationala Impotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galati, in parteneriat cu Inspectoratul de Politie Judetean Braila si Inspectoratul Scolar Judetean implementeaza in judetul Braila, in perioada martie-mai 2017, Campania de prevenire a traficului de persoane prin exploatare sexuala „Ignoranta ta hraneste sclavia sexuala!”.

Scopul campaniei il reprezinta reducerea vulnerabilitatii la trafic in randul persoanelor din comunitatile cu risc victimal ridicat. Activitatile, in cadrul acestei campanii, au drept scop informarea elevilor cu privire la imprejurarile care ii expun la riscul de a deveni victime ale traficului de persoane si comportamentele pe care trebuie sa le adopte pentru a nu ajunge in situatia de persoana exploatata sexual. 

Primele activitati ale politistilor s-au inscris in Programul national „Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, derulat, in aceasta saptamana, la Colegiul National „Ana Aslan” Braila.

In cadrul intalnirii, politistii celor doua institutii au prezentat notiunea de exploatare sexuala, modalitatile prin care victimele sunt ademenite in retele de prostitutie, profilul traficantilor, cine poate fi victima, etapele recrutarii, rolul Internetului si al retelelor de socializare in racolarea victimelor.

Potrivit studiilor A.N.I.T.P., varsta la care minorii se lasa atrasi in retele de trafic de persoane tinde sa scada, acestia – atrasi de mirajul strainatatii – abandoneaza scoala, familia si prietenii, si se incred destul de usor in promisiunile unui necunoscut.

Dintre principalele aspecte pe care politistii le reamintesc, pentru a fi evitat pericolul ca tinerii sa fie traficati, se numara:

                -traficantul este creativ, un ”fin psiholog”, vinde visuri, iubeste oamenii conditionat, iubeste banii neconditionat, ofera cadouri, poate fi bogat sau sarac, tanar sau batran, educat sau interlop recunoscut, strain sau parte din familie, poate fi oricine, poate fi ce iti doresti tu…., pentru bani el va face totul si iti va promite totul, fiindca el te vede ca pe o marfa, care in curand va fi vanduta si iar vanduta, la nesfarsit;

                -victimele traficului de persoane exploatate sexual sunt indepartate de familie si prieteni, sunt induse in eroare, sunt mintite permanent, sunt supuse unor violente fizice si psihice crunte pentru a le fi stearsa orice urma de demnitate, sunt supravegheate de traficant, amenintate si terorizate, sunt fortate sa intretina zeci de raporturi sexuale, zilnic, sunt obligate la avorturi, sunt infectate cu boli cu transmitere sexuala grave, sunt vandute, sunt drogate. Si toate acestea pentru ca au crezut in    promisiuni false.

Este important pentru tine:

- sa stii unde pleci;

- sa semnezi un contract de munca in limba romana;

- sa cunosti programul de lucru si programul real;

- sa lasi acasa copii xerox dupa toate documentele persoanele;

- sa cunosti datele de contact (telefon, adresa ale Ambasadei/Consulatului Romaniei);

- sa comunici permanent cu familia si apropiatii.

Poti fi in pericol daca:

- ti se propune sa pleci intr-un interval de timp foarte scurt sau fara sa-ti anunti familia;

- ti se propune sa ti se plateasca drumul/consumatiile cu imprumut;

- ti se propune sa pleci cu acte false;

- ti se sugereaza sa nu spui adevarul despre scopul plecarii la trecerea frontierei;

- daca la destinatia calatoriei esti preluat/a de straini si transportat/a in alte locuri decat cele stabilite;

- ti se cere pasaportul sau cartea de identitate spre pastrare.

Daca esti in pericol:

- incearca sa scapi din locul unde esti tinut/a fara acceptul tau;

- contacteaza politia sau Ambasada/Consulatul Romaniei din tara unde te afli;

- informeaza orice persoana cu care intri in contact despre faptul ca esti o victima a traficului de persoane;

- transmite un mesaj de ajutor catre o ruda apropiata sau un prieten din tara (SMS, e-mail, telefon)!

Comentarii

comentariu

About the Author