Published On: joi, Mar 23rd, 2017

24 Martie – Ziua mondiala de lupta impotriva tuberculozei

In fiecare an, la data de 24 martie se celebreaza ZIUA MONDIALA DE LUPTA IMPOTRIVA TUBERCULOZEI. Cresterea controlului Tuberculozei in Romania, trebuie sa fie sloganul care sa ne calauzeasca in lupta impotriva acestei boli.

Pentru a atinge acest obiectiv, toti specialistii in domeniul sanatatii, cu precadere, medicii de familie, medicii pneumologi, medicii pediatri, medicii de medicina interna, medicii scolari,  medicii din reteaua Penitenciarelor si a Asistentei sociale, asistentii comunitari si  mediatorii sanitari, trebuie sa :

-              Gaseasca TUBERCULOZA,

-              Trateze TUBERCULOZA,

-              Lucreze impreuna pentru a elimina TUBERCULOZA.

In 24 martie 1882, Robert Koch a descoperit bacilul care provoaca Tuberculoza – “una din cele mai temute boli infectioase”.Tuberculoza a continuat sa reprezinte un pericol permanent pentru populatia din intreaga lume. Pentru Romania, Tuberculoza este o boala cu manifestare endemica,  o adevarata problema prioritara de sanatate publica.

Tuberculoza este o boala infecto-contagioasa care poate afecta numeroase organe si tesuturi, dar in special plamanii.

SIMPTOMATOLOGIE :

-              Tuse cu durata mai mare de 3 saptamani, cu expectoratie sangvinolenta,

-              Pierdere in greutate,

-              Oboseala,

-              Febra,

-              Transpiratii nocturne,

-              Durere toracica,

-              Dificultati in respiratie,

-              Pierderea apetitului.

CUM SE TRANSMITE :

Boala se transmite pe cale aeriana, de la omul bolnav, care prin stranut, tuse, vorbit, cantat, tipat, elimina picaturi de secretii de la nivelul cailor respiratorii, care contin Bacilul tuberculos ( microbul care provoaca boala ). Pentru a ne imbolnavi, trebuie sa existe o convietuire de lunga durata, in acelasi spatiu, cu o persoana bolnava, eliminatoare de bacili tuberculosi. Boala nu se transmite prin apa, vesela, insecte sau produse de sange. Exista cazuri de imbolnavire care apar prin consum de lapte nepasteurizat, provenit de la animale bolnave.

CUM SE PREVINE TUBERCULOZA :

-              Prin respectarea regulilor de igiena personala ( acoperirea gurii cand tusim, cu

batista de unica utilizare sau cu mana, pe care apoi o spalam, etc ), igiena locuintei

( camere curate, aerisite, insorite, etc ),

-              Controlul contactilor cazurilor confirmate, la medicul specialist Pneumolog, prin

examen clinic, testare ppd si examen radiologic, functie de situatie,

-              Efectuarea chimioprofilaxiei acolo unde se impune,

-              Vaccinarea impotriva tuberculozei, in primele zile dupa nastere  ( 2-7 zile ) sau

recuperare la vaccinare, conform indicatiilor Ministerului Sanatatii, pana la varsta de maxim 1 an si in mod expres pana la varsta de 4 ani, pentru copiii nevaccinati veniti din strainatate.

TRATAMENTUL TUBERCULOZEI :

Se face sub stricta supraveghere, initial in spital, apoi prin Dispensarul TBC sau prin cabinetul medicului de familie. Tratamentul este de lunga durata  ( 6 luni – 24 luni ), functie de forma de boala si consta din administrare, initial zilnica, a unor asocieri de medicamente ( 2 luni ) si ulterior de 3 ori pe saptamana ( 4 luni ), in formele comune de boala. In formele multidrog rezistente, durata tratamentului poate ajunge la 24 luni. Periodic, dar si dupa finalizarea tratamentului se fac controale clinice si cu laboratorul.

In judetul Braila, datele provizorii privind numarul cazurilor noi de  tuberculoza, in anul 2016 (230 cazuri), arata o scadere fata de anul  2015 (279 cazuri ), cu precizarea ca si la copilul 0-14 ani,  numarul cazurilor de tuberculoza in anul 2016 (30 cazuri) este in scadere fata de  anul 2015 (32 cazuri).

Avand in vedere toate aceste aspecte, specialistii in domeniu si  Autoritatile implicate, prin eforturi conjugate, lupta permanent pentru imbunatatirea starii de sanatate a populatiei prin cresterea controlului Tuberculozei.

Comentarii

comentariu

About the Author