Published On: vin, Noi 18th, 2016

O noua extragere a Loteriei bonurilor fiscale va avea loc in 20 noiembrie

Extragerea bonurilor fiscale castigatoare emise intre 1 si 31 octombrie 2016 este programata duminica, 20 noiembrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, suma din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selectia castigatorilor va fi realizata in doua etape. Duminica, 20 noiembrie 2016, va fi organizata prima etapa, care va consta din  extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii si valoarea bonurilor castigatoare. Dupa centralizare, daca numarul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizata cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri castigatoare.

Detalii despre prima etapa de selectie a castigatorilor Loteriei bonurilor fiscale din 20 noiembrie a.c.:

Extragerea va fi organizata in studioul TV al Loteriei Romane, incepand cu ora 16:55. Extragerea este publica si va putea fi transmisa, in direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Romane.

Extragerea va avea doua etape:

- etapa I: va fi extrasa bila pentru determinarea zilei bonurilor castigatoare, cu numere de la 1 la 31;

- etapa II: vor fi extrase 3 bile pentru determinarea valorii bonurilor castigatoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finantelor Publice (MFP), al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) si al C.N. „Loteria Romana” (CNLR) pentru o perioada de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse incepand cu prima zi dupa efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor castigatoare trebuie sa depuna bonurile fiscale (in original), copia actului de identitate si o cerere, la orice administratie fiscala din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat castigator doar daca indeplineste cumulativ conditiile prevazute de lege, avand inscrise elementele obligatorii care arata ca a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul si seria fiscala ale aparatului de marcat electronic fiscal, data si ora emiterii precum si numarul de ordine). Fiecare unitate teritoriala ANAF, la care se depun bonurile fiscale castigatoare in prima etapa de selectie, va elibera o copie a acestora cu mentiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numarul unic de inregistrare. Pentru asigurarea transparentei, lista cu numerele unice de inregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicata pe site-urile MFP si ANAF. In situatia in care, dupa finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este impartit persoanelor care le-au depus, dupa verificarea autenticitatii bonurilor castigatoare. Daca in urma centralizarii se constata depasirea numarului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizata a doua extragere in vederea determinarii a 100 de castigatori.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author