Published On: mie, Noi 23rd, 2016

Braila si Galati coopereaza pentru promovarea si aplicarea conceptului de Metropola Durabila 21

Braila si Galati intra in cercul oraselor europene ce si-au asumat promovarea si aplicarea conceptului de Metropola Durabila 21, si gazduiesc Forumul pentru Mobilitate Durabila si Dezvoltare Metropolitana  organizat de Asociatia pentru Mobilitate Metropolitana (AMM) si ETL Mobility Cluster. Cea de-a saptea editie a forumului va avea loc concomitent in cele doua orase in zilele de 23-25 noiembrie.  

Evenimentul este organizat sub auspiciile Uniunii Internationale de Transport Public (UITP) si Federatiei Zonelor Metropolitane si Aglomerarilor Urbane din Romania, alaturi de Consiliul Judetean Braila, Primaria Municipiului Braila, Consiliul Judetean Galati si Primaria Municipiului Galati, cu sprijinul Braicar S.A., Transurb S.A. si CNAPDM Galati.

Forumul pentru Mobilitate Durabila si Dezvoltare Metropolitana sustine schimbarea organizarii actuale a deplasarilor si transporturilor in aglomerarile urbane din Romania, prin promovarea mobilitatii durabile si a dezvoltarii unui spatiu metropolitan integrat. Vor fi dezbatute atat problemele intalnite in prezent, cat si proiectele si oportunitatile in materie de mobilitate metropolitana din Romania, discutiile concentrandu-se pe organizarea transportului public alaturi de modurile de deplasare alternative si de sistemele de transport inteligente. Forumul va accentua in mod deosebit necesitatea unei planificari urbanistice si a unei dezvoltarii teritoriale dedicate facilitarii unei mobilitati inteligente si durabile. Solutiile tehnice vor fi prezentate in cadrul unei expozitii de tehnologii ce va fi deschisa atat specialistilor, cat si publicului larg, permitand astfel o interactiune adecvata cu reprezentantii autoritatilor publice si cu cetatenii, in contextul procedurilor de achizitii a contractelor de servicii publice de transport si a investitiilor in infrastructurile si vehiculele aferente.

Cele doua elemente importante care marcheaza piata romaneasca a mobilitatii la finalul anului 2016 sunt deschiderea apelurilor de proiecte destinate mobilitatii urbane pentru accesarea de fonduri europene si aparitia si asumarea Planurilor de Mobilitate Urbana Durabila intr-o mare parte din orasele mari ale Romaniei. Numitorul comun este promovarea mobilitatii durabile.

Pe acest fond, este de asteptat o crestere a achizitiilor de vehicule ecologice si a lucrarilor de infrastructura dedicate transportului in comun. In acelasi timp, se asteapta o eficientizare a organizarii transportului public prin sporirea rolului autoritatilor de transport si prin instituirea unor relatii cu operatorii de transport, bazate pe contractele de serviciu public.

Dezbaterile din cadrul forumului vor incluse intr-un document cadru de implementare a solutiilor de mobilitate durabila pretabile aglomerarii urbane Braila-Galati. Asociatia pentru Mobilitate Metropolitana (AMM) si ETL Mobility Cluster au ca obiectiv cooptarea a cat mai multor orase in dialogul pentru promovarea mobilitatii durabile si a dezvoltarii unui spatiu metropolitan integrat.

Participa la acest eveniment un numar important de reprezentanti ai Consiliilor Judetene, ai Agentiilor de Dezvoltare Regionala, primariilor si operatorilor de transport, alaturi de reprezentanti ai MDRAP si ai Comisiei Europene, dar si al institutiilor de invatamant superior. Printre vorbitori se numara Andreea Strachinescu – Head of Unit C.2 DG Energy in cadrul Comisiei Europene, Venera VLAD – Senior Banker la BERD pentru Infrastructura Municipala si de Mediu, Leszek Ruta – Director al Companiei de Autobuze MZA Varsovia si Presedinte al Asociatiei de Transport Public din Polonia.

Evenimentul va cuprinde si vizite de lucru la obiective de transport public din Galati si Braila.

Mai multe informatii despre program si vorbitori puteti afla pe aici.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author