Published On: lun, Oct 17th, 2016

Veste buna pentru elevi / Abonamentele elevilor care fac naveta vor fi decontate integral

Abonamentele acordate elevilor de catre operatorii de transport rutier pentru distante de pana la 50 de kilometri vor fi decontate integral, potrivit unei Ordonante de Urgenta aprobate miercuri de Guvern. Aceasta fiind una dintre masurile de reducere a abandonului scolar, in conditiile in care principala cauza o reprezinta costurile aferente participarii la cursuri, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit actului normativ, operatorii de transport rutier vor avea obligatia sa emita abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul de stat pentru distante de pana la 50 de kilometri.

Romania este a treia tara din Uniunea Europeana in ceea ce priveste parasirea timpurie a scolii (19,1% din populatia de 18-24 de ani), rata care a crescut de la 17,3% in 2013. Mai mult, unul din cinci elevi din invatamantul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, iar peste jumatate din populatia cu varsta cuprinsa intre 15-19 ani locuieste in mediul rural si liceele si scolile profesionale sunt situate, in general, in zona urbana.

„Avem in Romania peste 125.000 de elevi care fac naveta zilnic, circa unul din cinci elevi din Romania face naveta. Pe de alta parte, avem in momentul de fata diferente foarte mari de costuri ale abonamentelor cu naveta de la un judet la altul, chiar daca avem un tarif maximal de rambursare a costurilor navetei, stabilit prin legislatie. (…) Pentru o distanta de 10 km, tariful minim de transport este de 29 de lei, iar tariful maxim de 228 lei. Sunt diferente care sunt greu de justificat de la un judet la altul, in conditiile in care valoarea decontata elevului este de 40 de lei. Vom stabili astazi prin proiectul de ordonanta cadrul legislativ pentru a avea un tarif maximal pe kilometru obligatoriu in toate judetele, urmand ca apoi, in perioada imediat urmatoare, printr-o HG sa definim acest tarif maximal si cadrul in care acest tarif se aplica", a declarat premierul Dacian Ciolos la inceputul sedintei de Guvern.

Comentarii

comentariu

About the Author