Published On: lun, Oct 17th, 2016

Tigarete de contrabanda si alcool, descoperite de politistii de frontiera galateni

La sfarsitul saptamanii trecute, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Galati, impreuna cu inspectorii vamali, au ridicat, in vederea confiscarii peste 15.200 de tigarete si 17 litri alcool, bunuri pe care doi cetateni romani au incercat sa le introduca pe piata neagra de desfacere din Romania. 

* La sfarsitul saptamanii trecute, s-a prezentat in Punctul de Trecere a Frontierei Galati-port, pentru efectuarea formalitatilor necesare controlului de frontiera, pe sensul de intrare in tara, o nava sub pavilion Romania, avand la bord un echipaj format din cinci marinari romani.

Pentru valorificarea unor informatii detinute de catre politistii de frontiera, echipa comuna a efectuat un control amanuntit asupra navei, in urma caruia au fost descoperite, ascunse si nedeclarate sub lantul ancorei din pupa impingatorului, 6.200 de tigarete marca Viceroy, cu timbru de acciza Ucraina. Din cercetarile efectuate si din declaratiile echipajului, s-a stabilit faptul ca tigaretele apartin capitanului navei, cetateanul roman Aurelian S., in varsta de 34 ani.

Conform prevederilor legale a fost luata masura ridicării tigaretelor, in valoare totala de 3.139 lei in vederea confiscarii, iar capitanul navei a fost sanctionat contraventional cu amenda in valoare de 5.000 lei.

* Pentru valorificarea unor informatii detinute, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Galati, impreuna cu lucratori din cadrul Directiei Regionale Vamale  Galati, au organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, o actiune specifica pe linia prevenirii si combaterii traficului ilicit de tigari.

Astfel, pe timpul actiunii, la sediul unei societati comerciale, de pe raza municipiului Galati, au fost descoperite si ridicate, in vederea continuarii cercetarilor, 9.000  tigarete diferite marci si 17 litri de lichid transparent cu miros specific celui de alcool, de contrabanda.

            A fost luata masura retinerii bunurilor, in valoare de 5.910 lei, in vederea confiscarii, iar lucratorii nostri efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.

Comentarii

comentariu

About the Author

-