Published On: mie, Oct 5th, 2016

Salariul minim pe economie va creste din luna noiembrie / La cat va ajunge

Ministrul Muncii, Dragos Pislaru, a sustinut, luni, ca valoarea exacta a salariului minim pe economie va fi dezvaluita la sfarsitul lunii noiembrie, dupa ce vor fi parcurse o serie de date pe baza carora sa fie fundamentata aceasta.

O sa avem saptamana aceasta o reuniune. Miercuri, dupa sedinta de Guvern, am programat o reuniune pentru a discuta stadiul de etapa pe partea de salariu minim. Am finalizat achizitia care ne va permite sa punem datele in ordine in domeniu si voiam sa discutam calendarul cu partea sindicala", a declarat Dragos Pislaru, prezent luni la ceremonia de deschidere a anului universitar, la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti.

Ministrul a explicat ca, pana la jumatatea lunii octombrie, vor fi stranse datele si va avea un punct de plecare pe care toti partenerii sa il poata consulta.

"Acest lucru (valoarea salariului minim pentru 2017 – n.r.) nu poate fi stabilit decat dupa ce parcurgem niste date si avem niste discutii bazate pe evidenta si nu doar o negociere pur si simplu. Cel mai devreme sfarsitul lunii noiembrie", a mai adaugat ministrul muncii.

Presedintele organizatiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat miercuri, dupa consultarile pe tema Legii salarizarii unitare, care au avut loc la Guvern, in cadrul Consiliului National Tripartit (CNT), ca unul din subiectele discutate a fost salariul minim si ca se va accelera elaborarea astfel incat, cel tarziu la 15 octombrie, va iesi actul normativ ca sa se ofere predictibilitate si posibilitate unitatilor economice sa finalizeze bugetele proprii pentru anul urmator.

Potrivit unor surse, in urma presiunilor generate de sindicalisti si beneficiile pe termen lung ale unei astfel de masuri, se asteapta ca Executivul sa ia in considerare cresterea salariului cu minim 200 de lei, ajungand in noiembrie la valoarea de 1.450.

Sursa: subversiv.info

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author