Published On: lun, Oct 10th, 2016

HAI S-O VEDEM PE TRADUCATOARE CUM RASPUNDE LA ASTA

Deputata ALDE Steluta Cataniciu ii pune o intrebare de baraj ministresei Justitiei Raluca Pruna: „Sunteti un om liber, doamna ministru Pruna?!… Care este statutul dumneavoastra: acela de functionar al Comisiei Europene sau acela de ministru al Justitiei din Romania?… Cu fiecare actiune ati nesocotit, in mod grav, legea fundamentala a statului roman… V-ati folosit propria tara in mod cinic, ca material didactic.”

steluta_cataniciuPrim-vicepresedinta ALDE, deputata Steluta Cataniciu (foto), o desfiinteaza pe fosta asistenta a Monicai Macovei, traducatoarea Raluca Pruna, adusa de la Bruxelles si plantata in functia de ministru al Justitiei. Steluta Cataniciu o acuza pe Raluca Pruna, intr-o scrisoare deschisa pe care i-a adresat-o, ca a nesocotit in mod grav Constitutia Romaniei si ca s-a folosit de propria tara in mod cinic, ca material didactic, doar pentru a-si trece in CV functia de ministru al Justitiei in speranta unei viitoare avansari la Comisia Europeana.

In aceeasi scrisoare deschisa, Steluta Cataniciu ii pune traducatoarei o intrebare de baraj. Mai exact, Cataniciu doreste sa afle de la Pruna daca aceasta este sau nu un om liber. O intrebare la care ar foarte interesant ca Raluca Pruna sa raspunda sincer, ceea ce, in opinia noastra nu are cum sa se intample.

Totodata, deputata ALDE o intreaba pe Raluca Pruna care este statutul sau, acela de functionar al Comisiei Europene sau de ministru al Justitiei in Romania. Iar asta pentru ca, la momentul audierii din Parlament in vederea investirii, fosta asistenta a Monicai Macovei a declarat ca si-a luat concediu fara plata de la Comisia Europeana, dar nici pana acum nu a explicat respectiva afirmatie.

Iata scrisoarea adresata de prim-vicepresedinta ALDE, deputata Steluta Cataniciu, ministresei Raluca Pruna:

„Sunteti un om liber, doamna ministru Pruna?!

Doamna ministru Pruna,

Ati declarat, acum aproape un an, la audierile pentru formarea guvernului din care (in mod inexplicabil) mai faceti parte, ca v-ati luat concediu fara plata. Pentru ca nici pana la aceasta data nu ati clarificat acea declaratie, va solicit sa aduceti la cunostinta opiniei publice care este statutul dumneavoastra:

Acela de functionar al Comisiei Europene sau acela de ministru al Justitiei din Romania? Este extrem de important acest lucru pentru ca daca v-ati fi asumat, cu adevarat, demnitatea de ministru al Justitiei, trebuia sa fiti in primul rand, garantul respectarii legii in Guvernul Romaniei, garantul respectarii Constitutiei!

Or, dumneavoastra, doamna ministru, din momentul in care ati preluat acest portofoliu, cu fiecare declaratie, cu fiecare actiune ati nesocotit, in mod grav, legea fundamentala a statului roman. Ati afirmat ca drepturile omului reprezinta un lux teoretic. Pentru romani, evident! Daca o astfel de declaratie ati fi facut-o la Bruxelles, ati fi zburat imediat din postul de traducator. In Romania, gratie sustinatorilor dumneavoastra, ati ramas sa ne dati lectii. Asa ne trebuie!

Mai departe, ati actionat la fel cum ati gandit! Daca drepturile romanilor sunt un lux, nu toti romanii trebuie sa beneficieze de ele!

V-ati folosit propria tara in mod cinic, ca material didactic, astfel incat in CV-ul dumneavoastra sa apara calitatea de ministru, in speranta unei viitoare avansari la Comisia Europeana. Din tot ceea ce ati intrepris, ati demonstrat ca nu aveti niciun fel de motivatie profesionala in concordanta cu functia de ministru al Justitiei din Romania!

Ce motivatie ati putea avea sa fiti un bun si responsabil ministru al Justitiei, cand stiti ca la sfarsitul anului va intoarceti la functia bine platita de la Bruxelles?! Evident, niciuna! Si nicio responsabilitate! Indiferent de ce veti face si veti afirma, nu raspundeti pentru nimic, in fata nimanui, nici macar in fata propriei constiinte. La fel de grav este ca prin conduita si atitudinea dumneavoastra ati compromis si ideea de functionar european. In aceasta dubla calitate ati fi avut obligatia profesionala de a respecta legislatia si drepturile prevazute de tratatele Uniunii Europene. Conform acestora, 'Uniunea se bazeaza pe respectarea demnitatii umane, libertatii, egalitatii, statului de drept precum si pe respectarea drepturilor omului'. Poate ati tradus si aceste principii dar probabil le-ati uitat, preocupata fiind sa deveniti agentul electoral al celor care va sustin.

Desi v-ati recomandat ca traducator al legislatiei europene, din pacate, ceea ce ati facut pana astazi demonstreaza ca nu este de ajuns sa citesti si sa traduci legislatia europeana pentru a intelege principiile fundamentale ale sistemelor de drept ale natiunilor civilizate.

N-ati inteles, din pacate pentru noi romanii, care este rostul si misiunea demnitatii pe care o ocupati! Toate actiunile pe care le-ati intreprins in spatiul public, de cand ocupati aceasta demnitate, ne arata ca priviti Justitia din Romania ca pe un camp tactic de tip totalitar!

Toata atitudinea dumneavoastra i-a revoltat pana si pe magistratii din Romania care va solicita demisia! Iar atunci cand ei va cer sa plecati, cred ca ar fi timpul s-o faceti!

Doamna ministru,

Aristotel spunea ca: 'Democratia este o forma de guvernamant in care cei liberi sunt la putere'.

Eu va intreb sincer si preocupata de soarta tarii mele: Sunteti un om liber, doamna ministru?!”

sursa luju.ro

 

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-