Published On: mar, Sep 27th, 2016

VIDEO / GALERIE FOTO: Anabolizante in valoare de 20.000 de euro confiscate de politisti / Traficantul a fost oprit cu focuri de arma

Politistii de frontiera ieseni au depistat la malul raului Prut un cetatean din R. Moldova care incerca sa introduca ilegal in tara un colet ce continea substante interzise, a caror valoare pe piata neagra din Romania este de aproximativ 20.000 euro.

In data de 26 septembrie, in jurul orei 07.00, pentru valorificarea unor informatii, politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Raducaneni – I.T.P.F. Iasi au declansat o actiune specifica in zona de competenta.

Astfel, o patrula formata din doi politisti de frontiera a observat pe directia localitatii Gorban, in apropierea malului romanesc al raului Prut, o persoana de sex masculin, a carei prezenta in zona de frontiera nu era justificata. In momentul in care barbatul i-a observat pe lucratori, a incercat sa fuga spre teritoriul statului vecin, ignorand somațiile verbale, motiv pentru care politistii de frontiera au executat un foc de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederile legale in vigoare.

Astfel, persoana a fost reținuta, iar in urma verificarilor specifice efectuate, s-a stabilit ca aceasta este cetateanul din R. Moldova  Ion C., in varsta de 23 ani.

In apropierea locului unde a fost observat barbatul, politistii de frontiera au descoperit un colet invelit in folie de culoare neagra, ce continea substante anabolizante cu grad mare de risc (215 fiole Trenbolone, Testosterone etc si 15.700 comprimate Stanozolol, Oxaver etc), toate fiind cuprinse in lista substantelor interzise.

La cercetari, Ion C. a declarat ca a fost contactat de un conational care i-a propus ca, in schimbul unei sume de bani, sa transporte coletul peste raul Prut, urmand sa primeasca plata la intoarcerea in R. Moldova.

In cauza politistii de frontiera efectueaza cercetari sub aspectul savarșirii infracțiunilor de contrabanda in forma calificata și intrarea in tara prin trecerea frauduloasa a frontierei de stat, iar cantitatea totala de bunuri, care valoareaza pe piata neagra din Romania aproximativ 20.000 euro a fost ridicata in vederea continuarii cercetarilor.

Concomitent cu aceste acțiuni au fost anunțate autoritațile de frontiera ale statului vecin, cercetarile continuand in comun, pentru stabilirea intregii activitați infracționale, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.

Conform acordului incheiat intre Romania si Republica Moldova, barbatul a fost predat autoritatilor de frontiera ale statului vecin.

Comentarii

comentariu

About the Author