Published On: mie, Sep 28th, 2016

ANAF-ul trece in era digitala / Din 2017 depunerea declaratiilor fiscale se va face doar online

Dragos Doros, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala(ANAF) a declarat recent ca institutia va trece printr-o serie de modificari importante. Acesta a declarat ca depunerea declaratiilor fiscale, atat la persoanele fizice cat si la cele juridice, din 1 ianuarie 2017, nu se va mai face pe hartie, ci online. Mai mult presedintele ANAF a mai adaugat ca deja s-a inceput informarea contribuabililor despre aceasta schimbare.

Vrem sa implementam un dialog informatic cu contribuabilii. De la 1 ianuarie 2017, nu vom mai primi pe format hartie nicio declaratie care se poate depune online. Am constatat ca exista o oarecare rezistenta a profesionistilor in a le depune online. Spre exemplu, Declaratia 112, privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, in anumite zone din tara se depune inca pe hartie in proportie de 40%”, a explicat Doros, citat de news.ro.

Potrivit celor mai recente date disponibile care indica gradul de depunere online a D112, aferente lunii august, judetul Braila se afla pe locurile fruntase, depunerea online a documentelor fiind in proportie de 96%.

Pentru a putea depune online formularele fiscale, atat persoanele fizice, cat si cele juridice trebuie sa obtina un certificat de semnatura electronica de la o firma autorizata. Aceasta semnatura electronica poate fi obtinuta de la cinci furnizori, care sunt acreditati pentru certificare: "Trans Sped”, „Digisign”, „Certsign”, „Alfatrust Certification” si „Centrul de Calcul”.

Formularele fiscale cele mai depuse online in randul contribuabililor braileni sunt: D100 – Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat, D101 – Declaratie privind impozitul pe profit, D112 – Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, D120 – Decont privind accizele, D300 – Decont de taxa pe valoarea adaugata, D390 – Declaratie recapitulativa privind livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri, D394 – Declaratie informativa privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national si D710 – Declaratie rectificativa.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author