Published On: lun, Aug 29th, 2016

Un barbat a ajuns la spital, dupa ce autobuzul in care se afla s-a rasturnat

Vineri, 26 august, in jurul orei 13:00, o persoana, din orasul Faurei, a sesizat telefonic la politie faptul ca, pe raza localitatii Ulmu, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.

In urma sesizarii, o echipa din cadrul Politiei Orasului Faurei s-a deplasat la fata locului si a desfasurat cercetari, stabilind ca persoana care a sesizat evenimentul, un barbat de 49 de ani, in timp ce conducea autoutilitara cu semiremorca, in comuna Ulmu, din cauza ca nu a adaptat viteza in curba, a lovit cu partea stanga spate a autotrenului un autobuz condus pe sensul opus de catre un barbat, in varsta de 40 de ani, din municipiul Bucuresti.

In urma coliziunii, autobuzul a iesit in decor, iar un pasager de 40 de ani, din comuna Cervenia, judetul Teleorman, a suferit leziuni corporale si a fost transportat la U.P.U. Braila, pentru ingrijiri medicale, nefiind necesara internarea. Ambii conducatori auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, si in cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author