Published On: mar, Aug 16th, 2016

SCUT PENTRU MAGISTRATII ABUZIVI

Consiliul Superior al Magistraturii nu vrea o justitie corecta si se opune modificarii Legii nr.303/2004, in sensul ca Statul roman sa declanseze obligatoriu actiuni in regres impotriva magistratilor care au comis intentionat erori judiciare si au nenorocit oameni nevinovati. Dupa ce a inchis ochii la abuzurile din sistem, CSM pretinde liberul arbitru al Statului: "Exercitarea dreptului Statului la actiunea in regres nu trebuie sa devina o obligatie.”

Cu toate ca Romania este campiona la CEDO pentru incalcarea art. 6 din Conventia EDO privind dreptul la un proces echitabil, desi se contorizeaza anual sute de achitari in dosarele procurorilor si in ciuda faptului ca zeci, daca nu sute, de oameni sunt aruncati nevinovati dupa gratii, Consiliul Superior al Magistraturii se preocupa de cu totul altceva decat de rolul sau principal, acela de a fi garant al indepependentei justitiei si de a veghea la infaptuirea unei justitii corecte. Din ultimele decizii pe care le-a adoptat inainte de vacanta judecatoreasca, credem noi, CSM a ajuns sa ii protejeze pe magistratii care comit intentionat erori judiciare in urma carora vietile oamenilor sunt distruse definitiv. Aceasta concluzie se desprinde din Hotararea nr. 891 din 14 iulie 2016 prin care CSM a decis avizarea negativa a propunerii legislative pentru modificarea si completarea art. 96 alin. (7) si (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, referitor la raspunderea patrimoniala a magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta. Mai exact, CSM s-a opus ca Statul roman sa fie obligat sa formuleze actiuni in regres impotriva magistratilor care au comis abuzuri in exercitarea functiei si a apreciat utila mentinerea dispozitiilor potrivit carora Statul are posibilitatea de a se indrepta impotriva magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

Practic, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu vede fireasca obligativitatea Statului roman de a se indrepta cu actiuni in regres impotriva judecatorilor sau procurorilor fata de care s-a stabilit ca si-au exercitat profesia cu rea-credinta sau grava neglijenta, apreciind ca "exercitarea dreptului la actiunea in regres trebuie sa fie lasata, in continuare, la latitudinea titularului actiunii – statul si nu sa devina o obligatie”.

Decizia CSM vine insa in contradictie cu dispozitiile altor state europene care apreciaza utila tragerea la raspundere patrimoniala a magistratului, mai ales atunci cand se constata ca acestia si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta.

Totodata, CSM face abstractie de numarul urias de achitari pe lipsa de probe (art. (16) lit. c) NCPP) – ultima achitare de rasunet pe un asemenea tip de achitare fiind cea incasata in speta “Referendumului din 2012” in care rechizitoriul a fost semnat de sefa DNA, Laura Kovesi, unde 46 de persoane au fost achitate definitiv pe aceste temei. Toate aceste achitari pronuntate in baza art. 16 lit. c) din NCPP (nu exista proba ca o persoana a savarsit infractiunea), stabilita prin autoritate de lucru judecat obliga Statul roman sa se indrepte impotriva magistratilor vinovati, aici nemaiputand fi vorba de imprejurari nou aparute in timpul procesului, ci de inscenari si abuzuri evidente ale procurorilor care retin si trimit in judecata persoane ce in final sunt achitate definitiv si ale judecatorilor care aresteaza persoane ce in final sunt achitate definitiv.

Faptul ca CSM nu a dorit in nicio asemenea situatie sa stabileasca raspunderi si sa ia masuri pentru prevenirea pe viitor a unor asemenea abuzuri denota ca acest Consiliu isi merita pe deplin titulatura neoficiala data de multi, de “mafie a magistraturii”, existand indicii ca exista membri ai CSM care au savarsit asemenea abuzuri in decursul carierei lor.

Societatea romaneasca si contribuabilii nu isi mai pot permite sa plateasca pentru abuzurile magistratilor, in conditiile in care Romania are cel mai independent Consiliu Superior al Magistraturii din lume, dar care nu adopta niciun fel de masuri si inchide ochii de fiecare data, mai cu seama in fata abuzurilor si inscenarilor de notorietate ale procurorilor DNA, care au ajuns sa dea jos un membru CSM achitat definitiv pentru ca fapta nu este prevazuta de legea penala (fostul vicepresedinte al CSM procurorul George Balan).

Totusi, in fata acestor realitati, CSM respinge ideea ca Statul sa se indrepte obligatoriu impotriva magistratului pentru recuperarea prejudiciului platit in urma unei decizii judecatoresti prin care s-a dovedit ca o persoana este victima a unei erori judiciare si conchide intr-un mod plastic ca “orice raspundere trebuie sa aiba la origine ideea de vinovatie”.

Prezentam in continuare cateva pasaje din ampla Hotarare nr. 891 din 14 iulie 2016 a Plenului CSM:

“Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat ca exercitarea dreptului la actiunea in regres trebuie sa fie lasata, in continuare, la latitudinea titularului actiunii – statul si nu sa devina o obligatie, aceasta fiind regula generala de drept in ceea ce priveste exercitarea drepturilor de catre titularii acestora.

Astfel, in privinta statului, sistemul raspunderii obiective este unul adecvat, statul – in calitate de administratul ai desfasurarii activitatii sistemului judiciar, atat la nivel legislativ, cat si la nivel functional si financiar – fiind responsabil de acoperirea prejudiciilor suferite prin comiterea unei erori judiciare savarsite prin exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta de catre un procuror sau un judecator.

In schimb, orice raspundere a unei persoane (penala sau civila delictuala), inclusiv a magistratului, trebuie sa aiba la origine ideea de vinovatie, in speta fiind vorba despre vinovatie in exercitarea atributiilor de serviciu de catre magistrat.

Altfel spus, raspunderea materiala a judecatorului sau a procurorului nu poate fi angajata in mod obiectiv (similar modului in care raspunde statul), ci numai subiectiv, respectiv doar in situatia savarsirii de catre acesta a unei fapte personale grave, facute cu intentia de a produce un prejudiciu, ori in cazul in care acesta, din culpa grava, a comis o eroare judiciara determinata pentru producerea prejudiciului.

Eroarea judiciara presupune, dincolo de situatiile expres prevazute de art. 504 din Codul de procedura penala (respectiv situatia in care o persoana condamnata definitiv este ulterior achitata sau in care libertatea unei persoane a fost restransa in mod nelegal) si alte situatii a caror delimitare nu este inca bine realizata nici de doctrina judiciara si nici de jurisprudenta.

Eroarea judiciara se refera, in esenta, la o solutie asupra fondului cauzei care nu corespunde unei realitati juridice stabilitate ulterior. Aceasta eroare nu se datoreaza insa, in exclusivitate si, uneori nici macar in parte activitatii judecatorului sau procurorului.

Dintre erorile judiciare constatate recent, unele dintre ele au fost cauzate fie de faptul ca la momentul judecarii si condamnarii pentru o anume fapta penala, o serie de probe nu erau accesibile (de exemplu, expertiza ADN), fie au fost date in cauza declaratii necorespunzatoare adevarului, fie s-au descoperit fapte si imprejurari noi, necunoscute instantei de judecata la momentul pronuntarii solutiei definitive.

De altfel, de esenta exercitarii unor cai de atac extraordinare, capabile sa desfiinteze o hotarare judecatoreasca definitiva este tocmai imprejurarea ca instanta care a judecat primul proces nu a avut cunostinta de noile dovezi sau fapte, inclusiv cele infractionale legate de cauza, astfel ca solutia initiala corespundea situatiei de fapt stabilite pe baza unui ansamblu de probe cunoscute la acel moment.”

sursa luju.ro

Comentarii

comentariu

About the Author

-