Published On: lun, Aug 22nd, 2016

O fata si un baiat au disparut de acasa dupa o cearta cu parintii / Baiatul nu este de gasit de trei saptamani

Vineri, 19 august, un barbat de 33 de ani, din comuna Scortaru Nou s-a prezentat la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Braila pentru a sesiza disparitia de la domiciliu, din ziua anterioara a fiicei sale, Dinu Georgiana-Maria, in varsta de 15 ani.

Din primele cercetari a rezultat ca, in ziua plecarii de acasa, fata ar fi avut o discutie contradictorie cu tatal sau.

Minora nu a mai plecat de acasa fara stirea tatalui, nu detine carte de identitate si nici telefon mobil.

Semnalmente: inaltime 160 cm, par castaniu, lung peste umeri, ochi caprui, nu prezinta semne particulare.

Imbracaminte la data disparitiei: nu se cunoaste.

In aceeasi zi, o ora mai tarziu s-a mai prezentat la sediul IPJ Braila un alt barbat, in varsta de 34 de ani, din municipiu, pentru a semnala disparitia din data de 2 august a fiului sau, Stanescu Cristi, in varsta de 15 ani, care a plecat de acasa si nu s-a mai intors pana in prezent.

Din verificarile politistilor a reiesit ca acesta frecventeaza salile de jocuri, din municipiu, si ca, anterior, a mai fost plecat de la domiciliu, fiind gasit de catre tatal lui.

Baiatul nu are asupra lui cartea de identitate si nu detine telefon mobil.

Semnalmente: inaltime circa 170 cm, constitutie astenica, par saten, tuns scurt, ochi caprui, iar ca semn particular prezinta un tatuaj pe antebratul drept, cu inscrisul „Valter”.

Imbracaminte si incaltaminte: camasa albastra, cu mâneci scurte, pantaloni tip blue-jeans si tenisi albi.

Pentru cei doi minori disparuti s-a solicitat masura punerii in urmarire la nivel national, in prezent politistii braileni efectuând activitati de cautare si depistare a lor.

Persoanele care pot oferi informatii despre acestia sunt rugate sa apeleze numarul de urgenta gratuit 112 sau sa se adreseze celei mai apropiate unitati de politie.

Comentarii

comentariu

About the Author