Published On: vin, Aug 19th, 2016

Doi profesori braileni, arestati pentru ca ar fi participat la lovitura de stat din Turcia, au fost eliberati

Doi profesori braileni, au fost retinuti in Turcia pe 13 august si au stat inchisi pana marti, 16 august. Cei doi au fost acuzati ca au participat la tentativa de lovitura de stat, ei fiind eliberati fara a fi pusi sub acuzare.

Cei doi cetateni romani se numesc Augustin Chifane si Cristina Chifane si locuiesc in Turcia, fiind angajati ca lector si respectiv asistent la Universitatea din Karabuk, au declarat surse oficiale pentru agentia MEDIAFAX. Cristina Chifane a fost cadru didactic la Liceul „Petre S. Aurelian” si Universitatea „Constantin Brancoveanu” din Braila, unde a predat limba engleza, iar sotul sau, Liviu Augustin Chifane, a fost profesor de limba romana la LPS Braila pana au plecat in Turcia, in anul 2014.

Cazul celor doi romani este confirmat si de Ministerul Afacerilor Externe. Intr-un raspuns la solicitarea MEDIAFAX, ministerul anunta ca misiunea diplomatica le-a pus la dispozitie celor doi un avocat si un traducator.

"Ambasada Romaniei la Ankara are in atentie cazul celor doi cetateni romani, inca din data de 13 august 2016, data la care acestia au contactat misiunea diplomatica solicitand asistenta consulara. La data de 16 august 2016, ca urmare a demersurilor intreprinse de misiunea diplomatica pe langa Politia din Karabuk, autoritatile turce au comunicat faptul ca cei doi cetateni romani au fost eliberati, fara a fi acuzati de comiterea vreunei infractiuni. Misiunea diplomatica s-a asigurat ca cetatenii romani au beneficiat de serviciile unui avocat din oficiu si de cele ale unui traducator autorizat. Totodata, li s-a recomandat cetatenilor romani sa coopereze cu autoritatile politienesti in procedurile de verificare derulate de acestea.Ambasada Romaniei la Ankara monitorizeaza cazul si este in contact cu autoritatile turce si cu cetatenii romani. ", se arata in raspunsul MAE.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author