Published On: mar, Iul 12th, 2016

ALTA GROZAVIE A LUI DOREL – Condamnarea la 3 ani inchisoare cu executare a femeii care a furat mancare e opera vestitului judecator Dorel Matei, de la CAB

Nemilosul magistrat a aplicat si in acest caz reteta proprie: „Aceste doua numere magice 71-64 CP nu reprezinta altceva decat o invitatie subtila pentru membrii familiei condamnatului sa ii pregateasca acestuia o geanta cu lenjerie si haine plus un bilet one way ticket catre Jilava”. Iohannis ia in calcul gratierea.

„Dorel i-ar fi dat 3 ani cu executare”. Asa am titrat, in urma cu doua saptamani, articolul in care am relatat cazul hotului achitat definitiv, de Curtea Suprema de Casatie a Italiei, pe motiv ca furtul savarsit „intr-o stare de necesitate” nu constituie infractiune. Prins ca a sustras de foame, dintr-un supermarket, doua bucati de branza si un pachet cu carnati in valoare de 4 euro, acuzatul a fost gasit nevinovat la recurs, instanta suprema reevaluand fapta si apreciind ca omul a actionat astfel „pentru a face fata nevoii imediate si esentiale de a se hrani”. Un gest de umanitate din partea magistratilor italieni, care a facut inconjurul lumii.

Ei bine, se pare ca a fost cat se poate de inspirata alegerea vestitului George Dorel Matei, de la Sectia a I-a penala a Curtii de Apel Bucuresti, ca model de intransigenta. Dovada este recentul caz al Gheorghitei Iordache, femeia condamnata definitiv la 3 ani inchisoare cu executare – pedeapsa dispusa de un complet de judecata prezidat de Dorel Matei – pentru ca a furat niste cascaval si un salam dintr-un supermarket. Un caz descoperit de jurnalistii Antena 3, care a facut valva in Romania in ultimele zile si care a ajuns intre timp pana la urechile presedintelui Klaus Iohannis, Administratia Prezidentiala confirmand oficial, pentru postul de televiziune, ca seful statului va analiza situatia femeii aflate la aceasta ora in detentie la Penitenciarul Targsor. Ceea ce ar putea insemna, de ce nu, chiar si o gratiere individuala.

Informatia ca Dorel Matei e judecatorul care a trimis-o 3 ani la puscarie pe Gheorghita Iordache – dupa ce Judecatoria Sectorului 1 dispusese la fond o pedeapsa de 1 an cu suspendare – a venit tocmai de peste Ocean. Mai exact, de la preotul Chris Terhes, presedintele Coalitiei Romanilor din Statele Unite ale Americii. Intr-un articol publicat sambata, 9 iulie 2016, pe site-ul coalitiaromanilor.org, Chris Terhes a dezvaluit in premiera identitatea completului de judecata care a condamant-o pe Iordache: „Judecatorii Dorel Matei si Bogdan Tudoran (Corneliu Ion Bogdan Tudoran, n.r.) de la Curtea de Apel Bucuresti sunt cei care au condamnat-o la 3 ani de detentie pe Iordache Gheorghita, mama Anei Maria (9 ani), dupa ce in fond femeia fusese condamnata la 1 an cu suspendare pentru furt dintr-un magazin de mancare”. Am verificat informatia la CAB, si asa este. Dorel Matei – devenit celebru dupa executarea pensionarei Mariana Rarinca intru satisfactia sefelor ICCJ si DNA Livia Stanciu si Laura Kovesi – a condus Completul 9 Apel care a condamnat-o in lipsa pe Gheorghita Iordache la 3 ani inchisoare cu executare pentru furtul unor alimente din Selgros Baneasa. Potrivit minutei deciziei, aceeasi femeie a fost condamnata de JS1 pentru o fapta similara (furt calificat), comisa fix in aceeasi perioada, intr-un dosar in care parte vatamata a fost tot un retailer de alimente, Carrefour.

Dorel si numerele magice 71-64 Cod Penal

Nu comentam justetea solutiei judecatorului Dorel Matei sau masurile/ pedepsele alternative pe care magistratul le-ar fi putut aplica, insa nici nu putem sa nu observam ca statul roman plateste – pentru tinerea dupa gratii intr-un sistem penitenciar supraaglomerat a unei persoane acuzate de furtul catorva produse alimentare – o suma de cateva sute de ori mai mare decat prejudiciul cauzat prin comiterea faptei. Altfel, interesant este ca in minuta hotararii definitive de condamnare (decizia nr. 313/26.02.2015 pronuntata in dosarul nr. 34324/299/2014), judecatorul Dorel Matei reia o sintagma celebra, care l-a consacrat: „Face aplicarea art 71-64 lit a teza finala si b Cp anterior. Anuleaza suspendarea conditionata a pedepsei de 1 an inchisoare pentru fapta concurenta pentru care inculpata a fost condamnata prin sp 590/2014 a Judecatoriei sect 1 Bucuresti. In baza art 33 lit a rap la art 34 llit B Cp anterior aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani inchisoare, ce se va executa in regim de detentie. Face aplicarea art 71-64 lit a teza finala si b Cp anterior”.

Asa cum ne amintim, „numerele magice” 71-64 Cod penal sunt ceea ce Dorel Matei a numit public „o invitatie subtila pentru membrii familiei condamnatului sa ii pregateasca acestuia o geanta cu lenjerie si haine plus un bilet one way ticket catre Jilava”. S-a intamplat in urma cu cativa ani, la o dezbatere in care judecatorul a impartasit din placerea sa de a trimite oameni la puscarie. Un discurs exaltant, in care Dorel si-a ales ca exemplu chiar o fapta de furt (art. 208 din vechiul Cod penal), pedepsita, ce sa vedeti, cu 3 ani inchisoare cu executare, adica maximul prevazut de lege:

„Doamnelor si domnilor, fiindca observ ca suntem intr-un grup mai restrans, si discret, voi incepe prin a va dezvalui un secret de-al meu din viata de penalist. Este foarte usor sa trimiti un om in puscarie. Va si zic cum. Se ia o foaie de hartie, se trece sus cuvantul Hot, este o abreviere, de fapt, de la Hotarare, se ia un alineat, se spune in baza art. 208 condamn pe inculpatul Icsulescu la 3 ani de inchisoare, se mai ia un alt alineat si se scrie acolo 'face aplicarea disp.art. 71, 64' si gata. Aceste doua numere magice – 71, 64 CP, din Codul penal – nu reprezinta altceva decat o invitatie subtila pentru membrii familiei condamnatului sa ii pregateasca acestuia o geanta cu lenjerie si haine plus un bilet one way ticket catre Jilava. E bine ca este asa? Sigur ca este bine!”

sursa luju.ro

Comentarii

comentariu

About the Author

-