Published On: joi, Iun 23rd, 2016

DNA ISI FACE DOSARELE DE MARE CORUPTIE PE NASTURI

Procurorii anticoruptie vor sa ii lege pe rectorul Universitatii din Oradea si pe decanul Facultatii de Stiinte Socio-Umane pe motiv ca ar fi primit mita de la o profesoara doua perechi de butoni, o pereche de ghete, o icoana argintata, un parfum barbatesc si o cravata barbateasca. In schimbul acestor bunuri, rectorulului si decanului li s-ar fi solicitat sa scoata la concurs un post de profesor universitar.

CiprianManIn ziua in care procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, se intalneste cu presedintele Germaniei, Ioachim Gauck, si cu presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, pentru a vorbi despre succesul pe care DNA il  inregistreaza in lupta anticoruptie, procurorii anticoruptie fac o “captura” de zile mari. Procurorii de la DNA-Serviciul teritorial Oradea, coordonati de procurorul sef serviciu Ciprian Florentin Man (foto), au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea rectorului Universitatii din Oradea, Constantin Bungau, a decanului Facultatii de Stiinte Socio-Umane din cadrul Universitatii din Oradea, Florea Chipea, si a cadrului didactic universitar din aceeasi unitate de invatamant, Camelia Maria Deindelegan, acuzandu-i de savarsirea infractiunilor de trafic de influenta si luare de mita.

Potrivit comunicatului de presa al DNA nr. 872/VIII/3 din 22 iunie 2016, pretinsa mita primita de rectorul si decanul Facultatii de Stiinte Socio-Umane din Oradea de la profesorul universitar Camelia Maria Deindelegan, in complicitate cu sotul acesteia, Vasile Marin Dindelegan, ar fi constat in doua perechi butoni de aur, o icoana argintata, un parfum barbatesc si o cravata barbateasca pentru rector si plata unor materiale si a manoperei lucrarilor de renovare la locuinta familiei decanului, bijuterii din aur, o pereche de ghete pentru decanul Florea Chipea. In schimbul acestor foloase primite, Camelia Maria Dindelegan le-ar fi solicitat rectorului Constantin Bungau si decanului Florea Chipea sa scoata la concurs un post de profesor didactic universitar.

Pentru aceste fapte, procurorii de la DNA-ST Oradea au inaintat Tribunalului Bihor propunerea de arestare preventiva pentru 30 de zile atat a rectorului Constantin Bungau, a decanului Facultatii de Stiinte Socio-Umane din cadrul Universitatii din Oradea, Florea Chipea, a cadrului didactic, Camelia Maria Deindelegan, cat si a sotului acesteia, Vasile Marin Dindelegan.

Este oare acest dosar un caz de mare coruptie de competenta DNA? Sau un dosar care trebuie sa incline balanta achitarilor incasate de Directia Anticoruptie condusa de Kovesi in primele luni din al doilea sau mandat la sefia acestei institutii?

Se impune oare arestarea a trei cadre didactice universitare pentru astfel de fapte?

Prezentam in continuare comunicatul DNA nr. 872/VIII/3 din 22 iunie 2016:

"Procurori din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pentru 24 de ore, incepand cu data de 21 iunie 2016, a inculpatilor:

BUNGAU CONSTANTIN, rector al Universitatii din Oradea, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta si luare de mita,

CHIPEA FLOARE, decan al Facultatii de Stiinte Socio – Umane din cadrul Universitatii din Oradea, pentru savarsirea infractiunilor de trafic de influenta si luare de mita

DINDELEGAN CAMELIA MARIA, cadru didactic universitar in cadrul Universitatii din Oradea, pentru savarsirea a doua infractiuni de cumparare de influenta si sase infractiuni de dare de mita

DINDELEGAN VASILE-MARIN, sotul inculpatei anterior mentionate, pentru savarsirea a doua infractiuni de complicitate la cumparare de influenta si sase infractiuni complicitate la dare de mita

In ordonantele procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In calitate de decan al Facultatii de stiinte Socio – Umane din cadrul Universitatii din Oradea, in perioadele iunie – august 2015, respectiv in cursul ianuarie 2016, inculpata Chipea Floare a primit de la inculpata Dindelegan Camelia Maria, cadru universitar, cu ajutorul lui Dindelegan Vasile Marin, foloase in valoare totala de 8.640 lei, constand in

-plata unor materiale si a manoperei lucrarilor de renovare la locuinta familiei decanului,

-bijuterii din aur

-o pereche de ghete

Foloasele respective au fost primite in schimbul promisiunii inculpatei Chipea Floare ca isi va exercita influenta asupra directorului departamentului de psihologie, a consiliului facultatii, a consiliului departamentului, astfel incat sa fie scos la concurs un post didactic de profesor univeritar, sa fie avizata comisa de concurs si sa fie validat concursul. Totodata, inculpata Chipea Floare a promis ca, in ceea ce o priveste, va actiona astfel incat concursul sa fie aprobat, lista cu privire la postul didactic sa fie trimisa catre Consiliul de administratie si apoi ea, in calitate de presedinte al comisiei, va intocmi raportul cu privire la concursul pentru ocuparea postului didactic de profesor universitar.

La randul sau, in calitate de rector al Universitatii din Oradea, inculpatul Bungau Constantin a primit, la datele de 08.12.1015 si 19.01.2016, de la inculpata Dindelegan Camelia Maria, cu ajutorul sotului, Dindelegan Vasile Marin, foloase in valoare de aproximativ 3.000 lei, constand in doua perechi butoni de aur, o icoana argintata, un parfum barbatesc si o cravata barbateasca.

Bunurile respective au fost primite atat in schimbul promisiunii date de rector, in perioada iulie 2015 – februarie 2016, ca isi va trafica influenta asupra decanului Facultatii de stiinte Socio – Umane, Chipea Floare, a directorului departamentului de psihologie si a altor persoane abilitate, astfel incit postul didadctic de profesor universitar sa fie scos la concurs, iar concursul sa se desfasoare fara incidente, cat si in legatura cu atributiile sale de serviciu in calitate de rector al Universitatii din Oradea, respectiv, sa solicite avizul din partea ministerului tutelar cu privire la organizarea concursului, sa aprobe scoaterea la concurs a postului didactic mentionat de catre Consiliul de Administratie sub conducerea rectorului, sa emita decizia de numire a lui Dindelegan Camelia Maria in post si sa ii acorde titlului didactic de profesor universitar.

Similar, la datele de 10.12.2015, respectiv 26 – 27.01.2015, inculpata Dindelegan Camelia Maria a dat unor membri ai comisiei de concurs pentru postul didactic de profesor universitar din cadrul Departamentului de Psihologie al Facultatii de stiinte Socio – Umane din cadrul Universitatii din Oradea, mai multe foloase, astfel incat acestia sa indeplineasca acte ce intra in indatoririle lor de serviciu, respectiv sa participe la comisia de concurs mentionata, sa intocmeasca referate de apreciere cu privire la concurs si sa aprobe raportul asupra concursului, intocmit de presedintele comisiei.

Foloasele destinate rectorului, decanului si o parte dintre foloasele destinate membrilor ai comisiei de concurs, in schimbul scoaterii la concurs a postului, obtinerii avizelor si a aprobarilor necesare si a desfasurarii in bune conditii a examenului pentru ocuparea postului de profesor universitar, au fost date de inculpata Dindelegan Camelia Maria cu ajutorul sotului sau Dindelegan Vasile Marin.

Inculpatilor li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

La data de 22 iunie 2016, inculpatii urmeaza sa fie prezentati la Tribunalul Bihor cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile. 

Facem precizarea ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nici o situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie".

sursa luju.ro

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-