Published On: mie, Iun 29th, 2016

CAZUL RARINCA FOLOSIT CA PRECEDENT

Judecatorul TMB Mircea Moldovan cere ICCJ sa constate nulitatea deciziei de condamnare la 12 ani inchisoare, invocand aceleasi motive pe care DNA le-a folosit pentru a obtine condamnarea Marianei Rarinca, dupa achitare definitiva: “Temerea magistratului ca deciziile sale ar putea fi analizate in perspectiva faptului ca a avut un raport personal apropiat cu avocatul unei parti este suficient de constrangatoare pentru a fi mult mai sever."

Contestatia in anulare facuta de Directia Nationala Anticoruptie in dosarul in care Mariana Rarinca a fost achitata de judecatorii Risantea Gagescu si Damian Dolache, pentru acuzatia de santaj la sefa ICCJ, Livia Stanciu, a ajuns precedent la instanta suprema. Mircea Moldovan judecatorul sindic de la Tribunalul Bucuresti condamnat de Inalta Curte la 12 ani si 2 luni de inchisoare dupa ce la fond a primit 22 de ani de inchisoare pentru infractiuni de coruptie, cere instantei supreme desfiintarea Deciziei nr. 234 din 27 mai 2016, pronuntata de ICCJ si rejudecarea apelului. Aflat in Penitenciarul Rahova, unde isi ispaseste pedeapsa de 12 ani si 2 luni, judecatorul Mircea Moldovan a formulat prin avocatul sau, Ionut Mateescu, contestatie in anulare impotriva deciziei prin care a fost aruncat dupa gratii, motivand ca “inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal” si ca “instanta nu a fost compusa potrivit legii, ori a existat un caz de incompatibilitate”.

Judecatorul Mircea Moldovan: “SRI a procedat la efectuarea de activitati operative specifice constand in inregistrari/interceptari… Orice proba, mijloc de proba sau procedeu probatoriu la originea caruia se afla SRI este nul absolut”

In cuprinsul contestatiei in anulare pe care Lumeajustitiei.ro o prezinta in exclusivitate la finalul articolului, Mircea Moldovan reclama ca in timpul judecarii apelului de la Inalta Curte a invocat nulitatea Ordonantei de incepere a urmaririi penale din data de 04.02.2016, cat si a Ordonantelor de extindere a urmaririi penale din datele de 07.05.2014, 12.05.2014 si 16.05.2014, iar instanta suprema nu s-a pronuntat in Decizia din data de 27 mai 2016 fata de acestea.

Mircea Modolvan arata in document ca actele procurorilor DNA de incepere si de extindere a urmaririi penale sunt “nule absolut”. Iar aceasta intrucat, retine judecatorul Moldovan in contestatia in anulare, ordonanta de incepere a urmaririi penale “s-a intemeiat pe mijloace de proba nule intrucat au fost obtinute prin procedee probatorii nule absolut, acestea din urma fiind viciate pentru necompetenta institutiei ce le-a efectuat”:

“Altfel spus, atata vreme cat SRI a procedat la efectuarea de activitati operative specifice constand in inregistrari/interceptari materializate in suporturi optice puse la dispozitia DNA sau in rapoarte de activitate operative, de asemenea puse la dispozitia DNA, chiar daca acestea s-au facut in faza actelor premergatoare urmaririi penale sau chiar inainte de autosesizarea DNA prin Procesul verbal din 18.11.2013, totusi aceste procedee probatorii sunt nule absolut, astfel cum s-a retinut in considerentele Deciziei CCR nr. 51/2016 (punctul 32).

In concret, in decizia CCR anterior indicata se arata textual urmatoarele: 'Asa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probatoriu, cu incalcarea conditiilor legale prevazute la art.138-146 din Codul de procedura penala, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate sa puna in executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obtinute si, in consecinta, imposibilitatea folosirii lor in procesul penal, conform art.102 alin.(3) din Codul de procedura penala.' In concluzie, instanta constitutionala opineaza asupra nulitatii atat a procedeului probatoriu cat si asupra probei, atata vreme cat sunt rezultatul activitatii unui organ strain de art. 138 – 146 Cod procedura penala. Cu relevanta in dosarul de face este, deci, teza in sensul ca orice proba, mijloc de proba sau procedeu probatoriu la originea caruia se afla SRI este nul absolut, pentru a se respecta exigentele art. 1 alin. (3) si (5) din Constitutie.

Facand un pas inainte in demersul logic, rezulta ca nulitatea procedeelor probatorii, respectiv mijloacele de proba procurate de SRI catre DNA, situatie in timp chiar inaintea urmaririi penale sau a actului de autosesizare, sunt nule, si pe cale de 'legatura directa' (in aplicarea disp. Art. 280 alin. (2) Cod procedura penala: 'Actele indeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la randul lor lovite de nulitate, atunci cand exista o legatura directa intre acestea si actul declarat nul.') este nula si Ordonanta din 04.02.2014, act prin care s-a inceput urmarirea penala impotriva mea. Din punct de vedere al felului nulitatii in discutie, eu opinez in sensul ca nulitatea care afecteaza ordonanta este una absoluta, intrucat probele si procedeele probatorii ce au intemeiat ordonanta sunt nule absolut. (…)

In sinteza, nulitatea Ordonantei din data de 04.02.2014 este o nulitate absoluta. Ca o consecinta a acestui fapt, cu respectarea exigentelor art. 281 alin. (3) Cod procedura penala, rezulta cu claritate ca la data prezentului sunt in termenul pentru a supune atentiei instantei de apel exceptia de nulitate absoluta a sus-numitei Ordonante.

Singurul element de interes ar mai fi acela care tine de intemeierea tezei mele cum ca Ordonanta din data de 04.02.2014 s-a intemeiat in mod exclusiv pe activitatea operativa a SRI (procedee probatorii si mijloace de probe subsecvete acestora)”.

Judecatoarea ICCJ Rodica Cosma, un posibil caz de incompatibilitate

O alta neregula sesizata in contestatia in anulare se refera la un posibil caz de incompatibilitate in care s-ar fi aflat presedintele completului de judecata de la ICCJ care a pronuntat solutia definitiva, respectiv judecatoarea Rodica Cosma, despre care judecatorul Moldovan sustine ca este doctorand al avocatului afaceristului Dan Adamescu, inculpat la randul sau in acest dosar, respectiv profesorul Gheorghita Mateut.

Judecatorul sindic Mircea Moldovan, prin avocatul Ionut Mateescu, sustine ca a avut in vedere dispozitiile art. 64 lit. f) din Codul de pocedura penala, care prevede ca judecatorul este incompatibil atunci cand exista o “suspiciune rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata". In sustinerea cererii, judecatorul Moldovan ofera drept exemplu cazul contestatiei in anulare formulata de DNA in dosarul de santaj la sefa ICCJ, Livia Stanciu, in care pensionara Mariana Rarinca a fost achitata definitiv, iar in urma actiunii Parchetului Anticoruptie a fost condamnata la 3 ani cu suspendare. Este vorba despre argumentul invocat de DNA, potrivit caruia judecatoarea Risantea Gagescu a fost acuzata de lipsa de impartialitate fata de Livia Stanciu, in fata careia sustinuse, in urma cu doi ani, un interviu de promovare la ICCJ, pe care l-a picat:

“Or, este de ordinul evidentei ca intre un doctorand si coordonatorul sau de doctorat exista un raport personal apropiat, in contextul caruia impartialitatea magistratului este afectata, situatie in care magistratul era obligat sa se abtina.

In esenta, am in vedere imprejurarea ca raportul personal al magistratului cu unul din avocatii inculpatilor, in conditiile in care clientul acelui avocat era acuzat de fapte asemanatoare sau conexe celor retinute celorlati inculpati, este de natura a afecta impartializatea magistratului. Este adevarat ca prin decizia criticata in prezenta cauza, apelul inculpatului Adamescu a fost respins ca nefondat. Altfel spus, nu s-a relevat unun avantaj aparent in favoarea acestuia in dosarul in care apelul acestuia a fost judecat de un magistrat aflat in raporturi personale apropiate cu avocatul inculpatului.

Insa, imi pun intrebarea legitima: Oare, tocmai pentru ca magistratul se stia intr-o posibila situatie de incompatibilitate, nu cumva a vrut sa inlature orice forma de banuiala de avantajare a vreuneia din parti prin a dezavantaja acele parti?

Exista banuiala legitima ca acest raport personal sa tulbure rationamentele ce intemeieaza solutiile date de magistrat din moment ce magistratul este interesat a evita orice banuiala de partinire in favoarea clientului asistat legal de juristul ce i-a coordonat lucrarea de doctorat. Altfel spus, temerea magistratului ca deciziile sale ar putea fi analizate in perspectiva faptului ca a avut in raport personal apropiat cu avocatul unei parti in dosar (cu consecinta relevarii unui caz de incompatibilitate – sanctionat in conditiile art. 99 lit. I) din Legea nr. 303/2004) este suficient de constrangatoare pentru magistrat de a fi mult mai sever fata de acea parte, dar si fata de alte parti din dosar cu situatie juridica identica sau conexa respectivei parti, aceasta ca sa evite orice banuiala de tratament partinitor fata de unele din partile din dosar. (…)

In acest context tin sa subliez ca un rationament asemenator a fost utilizat de reprezentantul Ministerului Public in cauza nr. 3302/2/2015 la Curtea de Apel Bucuresti (avand ca obiect contestatie in anulare impotriva hotararii de achitare a numitei Rarinca Mariana, parte vatamata fiind dna Livia Stanciu – Presedinte al ICCJ). In cadrul rationamentului sau, reprezentantul Ministerului Public a apreciat ca un episod vechi de doi ani in care fusesera implicate o dna judecator din completul ce a pronuntat hotararea atacata cu contestatie in anulare si partea vatamata (dna Livia Stanciu) este de natura a naste o 'suspiciune rezonabila ca impartialitatea judecatorului este afectata'. In acest context, reprezentantul Ministerului Public a relevat si faptul ca magistratul s-ar fi facut vinovat de nerespectarea drepturilor procesuale ale partii vatamate, ca urmare a subiectivitatii sale. Or, acelasi lucru il invoc si eu in legatura cu judecarea mea in apel, in Dosarul penal nr. 4153/2/2014 la ICCJ: nu mi s-a permis copierea a 3 compact discuri in ciuda cererilor mele repetate, expertul meu parte nu a putut participa la efectuarea expertizei, mi s-a respins exceptia nulitatii mijloacelor de proba procurate de SRI etc..

Prin Decizia penala cu nr. 1006 din 17.08.2015 in dosarul sus indicat, Curtea de Apel Bucuresti a admis contestatia in anulare si a desfiintat hotararea anterioara de achitare a inculpatei, pe argumentul principal al lipsei de impartialitate a unui judecator, teza intemeiata pe faptul ca in urma cu doi ani existase un dialog intre partea vatamata din dosar si magistrat, dialog ce ar fi putut conduce la subiectism. Or, daca un simplu dialog ar putea intemeia banuiala de subiectivism, cu atat mai mult raporturile personale apropiate intre doctorand si coordonator sunt de natura a intemeia banuiala de lipsa de impartialitate.”

sursa luju.ro

Comentarii

comentariu

About the Author

-