Published On: lun, Mai 23rd, 2016

GALERIE FOTO: Trei tineri au ajuns la spital, cu rani grave, dupa ce BMW-ul in care se aflau a intrat intr-un cap de pod

Ieri, teribilismul si mania vitezei i-a bagat pe trei tineri in spital dupa ce soferul BMW-ului a pierdut controlul volanului intr-o curba periculoasa si a intrat intr-un cap de pod. In urma impactului foarte puternic, o tanara de 17 a ramas incarcerat, iar doi barbati din autoturism au fost grav raniti. Accidentul s-a petrecut in localitatea Piatra din judetul Bistrita-Nasaud.  La fata locului au ajuns imediat echipajul SMURD de Terapie Intensiva Mobila, un echipaj de prim-ajutor SMURD, pompierii militari de la Descarcerare, precum si un echipaj al Serviciului de Ambulanta Judetean Bistrita-Nasaud.

“Doi barbati sub 30 de ani si o tanara in varsta de 17 ani au fost stabilizati si transportati de urgenta la UPU – SMURD Bistrita pentru investigatii medicale amanuntite”, a precizat plt. maj. Marius Rus, purtatorul de cuvant al ISU „Bistrita”.

Politistii ajunsi la fata locului au demarat cercetari pentru a afla in ce conditii s-a petrecut accidentul si pentru a afla cine se afla la volanul masinii, deoarece nimeni nu a vrut sa spuna cine conducea.

"Facem verificari pentru a stabili exact in ce conditii s-a produs accidentul rutier si cine a fost conducatorul auto", a mentionat pentru Vocea Transilvaniei inspectorul de politie Virginia Pirlea, purtatorul de cuvant al IPJ BN.

Din informatiile martorilor, conducatorul auto ar fi fost baut si nu avea permis de conducere.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author