Published On: joi, Mai 26th, 2016

3 “slinosi” m-au facut sa intru in politica, sa fiu omul vostru in tabara lor!

Share This
Tags

eu si copiiiVa intrebati, cu siguranta, ce dracu cauta un ziarist candidat pe lista unui partid. Daca "catindatul" mai este si directorul celui mai citat ziar local din presa nationala, intrebarea devine si mai legitima (sic!)
Puteam, bine mersi, din confortabilul loc doi pe lista, sa nu va raspund niciodata. M-ati fi votat pentru ca sunt pe lista Simonei Draghincescu, cel mai iubit si popular politician brailean. Listele Partidului National Democrat – PND o au in frunte pe Simona Draghincescu, un garant, o "locomotiva", daca vreti. Simona crede in mine, nu vreti sa stiti de ce am acceptat generoasa ei propunere de a fi al doilea pe lista ei?
Povestea incepe cu ceva vreme in urma, cand, pentru a nu stiu cata oara am decis sa merg la Plescoi, pe urmele Elenei Udrea, incitat de povestile cu tatal ei alcoolic si cu viata ei zbuciumata din Buzau. Ce s-a intamplat in ziua aceea m-a determinat sa fiu astazi pe lista PND a Simonei Draghincescu. Am acceptat pentru ca suntem prieteni si pentru ca este un partid nou, cu oameni "nealterati politic", un partid fara intresele "marilor"partide. Nu mi-e rusine s-o spun, dar o intamplare si trei copii rupti de foame m-au facut sa ma decid. Intamplarea din ziua aceea mi-a aratat ca pot face si mai mult decat sa scriu despre oameni si suferintele lor, despre dorintele lor, despre curvele la care se duc politicienii, despre spagi, despre licitatii trucate, despre bani negri din campaniile electorale, despre coruptie. Am decis atunci sa pot lua direct decizii, sa pot vorbi din mijlocul lor, al politicienilor. Sa fiu omul vostru in tabara lor!

Iata textul publicat atunci in Infobraila. Citindu-l, sper sa intelegeti ca astfel de intamplari te pot schimba, te pot face sa fii altul, te pot face sa iei decizii. Iar daca nu sunteti de acord cu mine, nu ezitati sa ma contraziceti. Dupa 26 de ani de jurnalism, nu ma mai dor injuraturile. Ma doare cand gresesc!

Cersetorii sunt batuti cu ordin de la patron

Cand e sa nu fie ceva, nu este si gata. Am oprit la Restaurantul Magura, la doi pasi de Manastirea Ciolanu si tabara de sculptura de acolo. Ce sa-i faci, foamea poate fi un obstacol in drumul catre povestile spumoase pe care credeam eu ca le voi afla stand la palavre cu fostele colege de gradinita ale Udrei. In parcarea de langa restaurant, la un pas de masina, un copilas m-a abordat in soapta: "Sefu', imi dati si mie un leu, va rog, ca mi-e foame!" "Iti dau cand ies. Dar de ce vorbesti asa incet, esti blonav?", l-am intrebat pe pustiul care se tot ascundea dupa mine privind in directia intrarii. "Nu sunt bolnav, dar ma bate omul ala care pazeste parcarea"! "Las' ca nu te bate", i-am zis privind la razele de soare care imbracau in aur aerul. Cuprins de seninatatea si linistea din jur, l-am intrebat mecanic pe paznic daca ii bate pe cei care se aciueaza in zona. "Da!", a zis cu un ranjet inuman. "De ce sa-l bateti?!", i-am aruncat printre dinti si vraja cu soarele si poleiala se duceau deja la vale… L-am auzit pe pitecantropul din parcare spunandu-mi cu mandrie in glas: "Asa ne-a dat ordin patronul!" "Zau, ma", am gandit, crezand ca-i doar tampit si atat!

Am tacut cand Bunea Stancu ii batea pe cersetori cu telecomanda in cap! Mi-e rusine!

Mancam deja. M-am ridicat de la masa si am iesit in parcare. Copilul care ma abordase nu mai era singur. Cu inca doi, statea ascuns pe dupa copaci privind cu jind restaurantul si parcarea deja ocupata de paznicul bataus la ordin. I-am chemat. Au pornit ca din pusca spre mine si strigatul meu i-a tintuit la timp, in timp ce printre noi a trecut in viteza o ambulanta. Urma sa fac ceea ce ar fi trebuit sa fac demult…
Vara anului 2012 ma gasea in destul de des la masa cu Gheorghe Bunea Stancu pe terasa Restaurantului Continental. Tot zilnic, copii morti de foame il rugau pe patron, presedinte, baron, sa le dea resturile de la masa. N-a facut-o niciodata. Nu-si disimula ura fata de copii, in special fata de copiii strazii, dand frau liber unor porniri de animal. Ba chiar avea o placere sadica sa-i loveasca in cap cu telecomanda, care statea doar in mana lui, ca fiind seful judetului era, logic, si al telecomenzii televizorului! Am tacut de fiecare data si m-am indignat doar interior. Pot explica lucrul acesta. Dar nu am de gand s-o fac acum. Vreau doar sa va spun ca doar cei care stiu ca un om poate plange in el insusi va intelege ce am simtit vazand cum intr-o seara, cucuiul facut de telecomanda lui Stancu pe fruntea unui cersetor a fost sarutat de un brailean care se afla la o masa vecina cu a baronului. Chiar si asa, n-am zis nimic! M-am indignat, am plans fara lacrimi, am povestit apropiatilor, dar atunci nu am zis nimic. Mi-e rusine! Stiu ca pare tarziu, dar este mai bine mai tarziu decat niciodata!Si acum, un alt baron, Stanciu il cheama, culmea, cata apropiere, proceda la fel!

Razboiul brandurilor

I-am luat pe copii si am dat sa intru in restaurant, cand pe langa mine a iesit val-vartej receptionera hotelului urland ca din gura de sarpe ca nu au ce cauta copiii inauntru. "Nu vrei sa iei o pauza, mamaie?!", i-am zis sperand ca limbajul meu abrupt o va dezarma. M-a privit cu niste ochi porcini, strabatuti de vinisoare rosii de la tensiune, si mi-a spus ca nu le da voie sa intre. "Dar daca ar fi invitatii mei, i-ai lasa?", am intrebat-o linistit. "Da, dar nu sunt!", mi-a zis cu fata luminata ca de un orgasm neasteptat. "Uite ca iti dau bucuria in scarba", mi-am zis in gand si i-am raspuns, luandu-i pe copii de mana: "Gresiti, doamna, sunt invitatii mei". "Slinosii astia sunt invitatii dumneavoastra?!", mi-a spus in fata de parca mi-ar fi aruncat un ligean de zoaie in fata, dar am intrat pe langa ea in restaurant, i-am asezat pe copii la masa si am chemat chelnerul.un porc in poza

 

Copiii mancau deja linistiti, cand langa mine si-a facut aparitia un mameluc, (vezi poza cu porcul!), altul decat chelnerita care i-a servit impecabil pe copii afisand fara rezerve un zambet matern pe fata. M-a luat basescian, ceva de genul "Nu e bine, domnule, nu e bine ce faceti!". L-am trimis la plimbare si mi-a spus ca va veni chiar patronul. I-am zis zambind ca daca vin e ala nu mai are rost sa comand desert. Si a venit! Mai intai s-a consultat cu Alex, apoi s-a infipt langa masa noastra. Ma privea de la inaltimea unei veste Tommy Hilfiger pe care tot mi-o infigea in ochi si imi cerea socoteala. I-am injurat in gand pe cei de la Seroussi ca nu pun etichete de un metru patrat pe haine si mi-a parut rau ca nu l-am injurat si pe el, dar eram intr-o companie care nu-mi permitea asta. L-am ascultat calm si daca inchideam ochii si vorbea in germana era Hitler curat! Cand am vazut cum copiii priveau speriati in jur, l-am intrebat de ce, intr-un stabilment care nu permite unor copii ai strazii sa manance, intrarea in WC-ul personalului, al femeilor si al barbatilor se afla in aceeasi camera cu, ia sa vad, ghiciti? In aceeasi camera cu usile batante de la bucatarie! Chelnerii iau mancarea si o duc la masa trecand prin aceeasi camera prin care se intra la WC! Stau si ma intreb daca nu le facea copiilor un bine refuzand sa-i lase sa manance la el, celebrul Stanciu din Buzau! N-a raspuns si a plecat.

Toleranta trece (uneori) prin stomac

In restaurantul ala se aflau zeci de persoane care se indopau cu de toate. Cei mai multi tocmai venisera de la Manastirea Ciolanu, unde se indopasera cu ingaduinta,indulgenta, iertare, ca doar de aia se dusesera, nu-i asa? Toti au vazut ce s-a intamplat, dar au preferat sa stea cu nasul in farfurii si cu ochii pe sanii si fundul chelneritelor. Nu a marait unul nimic. Nu era treaba lor. Isi umplusera la manastire sufletul de liniste, pace, respect, nimic altceva decat invataturile biblice ce deriva din toleranta! Aici si acum isi umpleau burtile, ce-i drept cu peisajul "stricat" de trei copilasi "slinosi" adusi la masa de unul pe care tocmai il doborasera remuscarile ca nu l-a scuipat in ochi pe Bunea Stancu cand batea copii ca ei, infometati si "slinosi"!
Toleranta inseamna bunul simt de a nu fi egoist si a intelege ca ceea ce pentru tine este neimportant pentru altul este pe primul loc! Le multumesc celor noi trei prieteni ai mei ca m-au invatat acest lucru!

Stefan Catalin Iordache
infobraila.ro

PS Ziaristul din mine nu ma lasa sa nu va spun ca micutii mei prieteni au mancat mai frumos si mai curat decat o "milfa" care o consilia pe una la telefon: "Lasa draga, ca scrie ca ai furat milioane. Si ce daca?! Lasa-i sa scrie si tu vezi-ti de treaba. Tu fura, cine ii baga in seama pe ziaristii astia? Doar in pizda ma-sii doar!"

Comentarii

comentariu

About the Author