Published On: mar, Apr 19th, 2016

“Spaima comunei Ciresu” / Alexandru Popa, fiul primarului din Ciresu, a snopit in bataie un tanar

Cristi B., in varsta de 36 de ani, din Faurei, s-a intalnit cu fiul mai mare al primarului din Ciresu, Alexandru Popa, supranumit “Smecherul Faureiului”, intr-un local din localitate. In urma unei discutii in contradictoriu cu privire la candidatii Primariei orasului Faurei, mai exact despre candidatul PNL Sandel Stancu, care este ruda cu actualul primar de la Ciresu, implicit cu Alexandru Popa a izbucnit un conflict initiat de cel din urma.

"Mi-am exprimat opinia in legatura cu ruda lui. Am spus ca nu cred ca are vreo sansa sa castige alegerile locale, pentru ca lumea ii stie ca au fost implicati de-a lungul timpului in diverse conflicte. Atunci am primit replica de la Alexandru: «Lasa ca punem noi monopol si pe Primaria din Faurei, si pe voi, asa cum am facut la Ciresu»" a spus Cristi B.

Acesta nu a banuit cat de mult s-a suparat Alexandru Popa si a iesit afara pentru a fuma, moment in care s-a trezit cu mai multe lovituri in spate."Dupa ce am terminat de fumat, am stins tigara, moment in care am simtit mai multe lovituri in spate, apoi am cazut, iar Alexandru Popa si un anume Valentin Mocanu, care il insotea, au continuat sa ma loveasca cu o bata sau un par, nu am observat foarte bine ce anume era acel obiect dur", a mai spus victima.

Barbatul, in urma loviturilor primite s-a prabusit la pamant, dar nu a solicitat ingrijiri medicale si nici nu a anuntat politia, initial. Dar, dupa aproximativ 24 de ore a inceput sa se simta rau si a apelat numarul de urgenta 112, pentru a chema Salvarea. Barbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente (UPU) a Spitalului Judetean de Urgenta Braila cu politraumatisme prin agresiune. Medicii i-au acordat ingrijiri medicale si i-au facut investigatii amanuntite, iar rezultatele de la Computerul-Tomograf au aratat ca loviturile incasate de victima nu i-au afectat organele vitale. Cadrele medile de la UPU au alertat politia, asa cu prevede legea, fiind vorba despre o agresiune.

"Politistii din cadrul Politiei Orasului Faurei au deschis o ancheta, iar in cauza a fost intocmit dosar penal pentru loviri sau alte violente. In acest moment, sunt audiate mai multe persoane si se fac cercetari pentru a se stabili cu exactitate ce s-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata", a declarat agent sef Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Relatii Publice al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Braila.

Victima nu a ramas internata in spital, medicii considerand ca ranile suferite nu-i pun viata in pericol. Barbatul a fost si la Serviciul de Medicina Legala pentru a scoate certificat medico-legal. Barbatul doreste sa ajunga in fata instantei pentru a-si cauta dreptatea.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author

-