Published On: lun, Apr 11th, 2016

Reliana Bogdan inca 4 ani la sefia “Rocreativ”

In cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Judetean Braila, ce a avut loc saptamana trecuta, s-a stabilit ca Reliana Bogdan sa fie in fruntea SC “Rocreativ Trade” pentru urmatorii patru ani. Aceasta decizie a fost luata imediat dupa incheierea sedintei extraordinare a Consiliului, care s-a lasat cu un scandal monstru si in care consilierii PNL au decis sa paraseasca sala in semn de protest pentru deciziile majoritatii. Concret, la finalul sedintei cand s-au declarat inchise lucrarile sedintei, Ionel Epureanu, presedintele in exercitiu al CJ Braila, i-a intrebat pe consilierii ramasi in sala daca sunt de acord sa convoace in continuare Adunare Generala a Asociatului unic la "Rocreativ", desi intâlnirea cu pricina fusese programata, initial, pentru 11 aprilie.

Epureanu a spus ca “ideea este de a nu va mai deranja in alta zi pentru aceasta Adunare Generala. Consider ca trebuie sa supunem la vot si acest lucru", iar cei 21 de consilieri prezenti au votat “pentru”. Alaturi de consilierii PNL, de la acesta intalnire au lipsit si angajatii CJ Braila, secretarul judetului si functionarul care redacteaza procesul verbal, astfel nu se stie cine a consemnat deciziile Adunarii Generale.

"Rocreativ Trade" SRL a luat fiinta in data de 22 noiembrie 2013 la initiativa lui Gheorghe Bunea Stancu, ca o societate comerciala cu raspundere limitata, ce are ca asociat unic Unitatea Administrativ Teritoriala Judetul Braila. "Rocreativ" a primit rolul de a gestiona si exploata economic imobilele aflate in proprietatea judetului. Reliana Bogdan a anuntat deschiderea unui magazin cu suveniruri in aceasta luna si o vizita a reprezentantilor Autoritatii Nationale pentru Turism la Braila.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author