Published On: mar, Apr 26th, 2016

Mai multi lideri ai partidelor politice brailene vorbesc despre problema gunoiului din oras

Viorel Botea, presedintele PMP Braila a discutat la ultima conferinta de presa despre problema gunoiului care persista in Braila. Acesta e este de parere ca Primaria ar trebui sa investeasca intr-o fabrica de reciclare a gunoiului.

“Se cheltuie in nestire bani pentru salubritate, dar gunoiul nu se colecteaza asa cum ar trebui. S-au facut progrese, se vede, dar nu asa trebuie pusa problema. Trebuie neaparat sa existe o fabrica unde sa se duca toate gunoaiele, pentru a fi reciclate si asa, cu siguranta s-ar putea scoate o gramada de bani. Dar acest lucru trebuie facut de catre administratia publica, nu sa fie un operator privat. In al doilea rand, trebuie pus accent pe control, deci Primaria trebuie sa controleze absolut toate locatiile de unde trebuie sa se ia gunoiul, pentru ca sunt locuri unde se face acest lucru si locuri unde nu se face. Pe de alta parte, sunt locuri unde cetatenii arunca gunoiul aiurea si trebuie luate masuri, ca sa nu se mai intample acest lucru, dar in unele locuri din oras cetatenii arunca gunoiul aiurea pentru ca nu exista spatii unde sa-l duca. Primaria trebuie sa creeze conditii cat mai bune pentru colectarea gunoiului si control, pentru ca daca nu controlezi, firmele de salubritate fac ce vor ele!”, a declarat Botea.

Despre acelasi subiect a discutat si Dan Paun, presedintele executiv ALDE Braila, care a spus ca nu intelege cum primarul Aurel Simionescu, face declaratii publice in care acuza firmele de salubritate ca incearca sa pacaleasca Municipalittea.

“Si daca stie de activitatea asta a fimelor de salubritate, de ce nu ia masuri? Eu nici nu aduceam in presa aceasta chestiune, ii sanctionam direct! Atat timp cat primarul a facut aceasta afirmatie, inseamna ca are si date. Eu n-as fi facut-o, daca nu as fi avut date clare, pentru ca este o afirmatie periculoasa, deci inseamna ca are si date concrete – si deci putea sa ia masuri. Problema nu este daca e taxa speciala, sau tarif perceput de operatori, pentru ca am mai spus, prin aplicarea acestei taxe speciale, Primaria face un serviciu gratuit firmelor de salubritate, le colecteaza banii – ceea ce nu este chiar in regula. Pe de alta parte, problema este la gestionarea activitatii de salubritate, pentru ca inainte orasul arata destul de murdar, dar acum arata execrabil! Parca e un oras abandonat, scapat in mana. Se vede ca orasul Braila este scapat din mana, din punct de vedere al gestionarii problemelor zilnice…”, a spus Paun.

Comentarii

comentariu

About the Author