Published On: vin, Mar 11th, 2016

Primaria s-a mobilizat pentru a face fata viiturii de pe Dunare

DEBIT - DUNAREConform declaratiei lui Aurel Simionescu, oferita, ieri, in cadrul conferintei de presa saptamanale, Primaria Braila a facut toate demersurie necesare pentru a nu exista probleme cu viitura de pe Dunare. Simionescu a cerut conducerii Companiei de Utilitati Publice "Dunarea" sa ia in calcul montarea unor tuburi metalice peste gurile de canalizare din zona Capitaniei. “Tuburile acelea pot fi montate destul de repede. Cei de la CUP «Dunarea» au fost anuntati sa fie pregatiti, ca sa intervina daca va fi nevoie. Nu ne asteptam la probleme mari din cauza viiturii anuntate pentru saptamana viitoare. In 2010, am avut la Braila o cota mai mare de 710 cm, asa ca la 630 – 640 cm, cat vom avea acum, cred ca putem tine lucrurile sub control”, a spus primarul Simionescu.

Dunarea este intr-o crestere rapida,  daca ieri la mira Braila s-a intregistrat o cota de 522 cm, cu 8 cm in plus fata de ziua precedenta, in weekend se preconizeaza o crestere pana la 550 cm. Mai mult saptamana viitoare e posibil sa depaseasca cota de atentie, de 610 cm.

In momentul de fata nivelul Dunarii este in jurul cotei de 500 cm, iar conducerea Sistemului de Gospodarire a Apelor Braila ofera asigurari ca digurile rezista fara probleme si ca nu au aparut nicaieri infiltratii care sa faca necesare interventii pentru reparatii. “Avem pregatit tot ce ne trebuie – fascine de nuiele, material geotextil, geofix, saci cu nisip. Toti cei 50 de agenti hidrotehnici pe care ii avem in sistem patruleaza, atat pe digurile de la Dunare, cat si pe cele de la raurile Siret si Buzau, patruleaza pe cate o distanta de 10 km, cat are arondat fiecare, monitorizeaza situatia si transmite datele la centru. Daca va fi cazul, vom interveni imediat pentru consolidarea digurilor, dar deocamdata nu se anunta probleme in nicio zona”, a declarat Adrian Turiac, directorul SGA Braila.

Comentarii

comentariu

About the Author