Published On: mar, Mar 8th, 2016

Masina buclucasa a blocat o strada doua zile si doua nopti dupa ce i-a sarit roata

roata_infobrailaO Dacia Break, cu numar de Galati, a blocat traficul de pe strada Unirii, la intersectia cu Str. Nicolae Balcescu de sambata pana ieri, dar e posibil ca si astazi sa fie in acelasi loc. In ciuda faptului ca incurca traficul, nimeni nu a reusit sa mute masina, pentru ca ii lipsea roata din fata.

Locatarii strazii au declarat sambata, 5 martie, ca autoturismul a ramas fara o roata in momentul in care a intrat in intersectie. Soferul coborat din masina sa evalueze situtia, dar a plecat nemultumit. Acesta s-a intors abia luni, 7 martie, cand a incercat sa monteze roata la loc. Nu a reusit acest lucru si a plecat, lasand masina in acelasi fel.

Un locatar al strazii Unirea a declarat ca “i s-a rupt planetara sau un pivot, nu stiu exact ce, dar dupa cum se vede, i-a cazut o roata. Unde s-a intamplat, acolo a ramas, n-a mai mutat-o nimeni din pozitia aia de cateva zile. E rau ca sta chiar in mijlocul strazii si incurca circulatia. Se poate intampla oricand un accident daca intra vreunul cu viteza in intersectie.”

Politia Locala Braila a aflat de acest incident abia luni dimineata. La putin timp dupa, un echipaj a ajuns la fata locului. “A fost identificat proprietarul masinii. Este vorba despre galateanul Ionel D. Din cate am inteles, acesta ii incredintase autoturismul tatalui sau, pentru a transporta ceva. Masina nu poate fi miscata de pe pozitie pentru ca ii lipseste o roata. Proprietarii au termen ca, in cursul zilei de azi (ieri n.n.), sa remedieze defectiunea si sa elibereze strada. Daca nu muta masina in 24 de ore, vor fi sanctionati pentru blocarea unui sens de mers, cu amenda de 210 lei si doua puncte de penalizare.", a spus Ciurea Seni seful Serviciului Rutier din cadrul Politiei Locale Braila.

Surprinzator este faptul ca, desi masina a stat acolo nepazita de sambata, nimeni nu a furat usa de lemn aflata pe portbagajul exterior, legata doar cu o sfoara.

Comentarii

comentariu

About the Author