Published On: lun, Feb 22nd, 2016

Unitatea “Matei Basarab” aniversează 150 de ani de la înfiinţare

unitate2Joi, 25 februarie, Batalionul 72 Geniu „Matei Basarab" din Brăila, unitate reprezentativă a Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos", aniversează 150 de ani de la înfiinţare.

Cu prelejul acestui eveniment pe data de 24 februarie, la sediul batalionului, din Brăila, str. Călăraşilor, nr. 311, de la ora 12.00, vor avea loc depuneri de coroane la monumentele eroilor pontonieri din incinta unităţii şi dezvelirea plăcii aniversare „150 de ani". După amiază, începând cu ora 14.00, în Aula Facultăţii de Inginerie din Brăila, va avea loc simpozionul cu tema: „150 de ani în serviciul patriei". Vor susţine comunicări membri ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu", directorul Muzeului Brăilei „Carol I", prof. univ. dr. Ionel Cândea, arhitect şef Costel Drăgan, precum şi militari din Batalionul 72 Geniu „Matei Basarab".

Evenimentul va cuprinde şi o prezentare de ţinute de epocă realizată de dl. Marius Diaconu de la Asociaţia „Tradiţia Militară", exerciţii de mânuire a armamentului şi o expoziţia de fotografie tematică.

Pe 25 februarie, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Pontonierilor, de la ora 10.00, la Capela Militară „Sfinţii Martiri Brâncoveni" din municipiul Brăila, se va săvârşi Sfânta Liturghie. Începând cu  ora 12.00, pe platoul din Piaţa Independenţei, va avea loc ceremonialul militar şi religios dedicat sărbătoririi a 150 de ani de la înfiinţarea Batalionului 72 Geniu „Matei Basarab". Activitatea  va cuprinde conferirea Emblemei de Onoare a Statului Major General, citirea ordinelor şi mesajelor eşaloanelor superioare, demonstraţie de mânuire a armamentului şi un concert susţinut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.

Comentarii

comentariu

About the Author