Published On: sâm, Ian 9th, 2016

Un brailean A FURAT 100.000 de euro de la unchiul sau! Aproape 80.000 i-a ingropat in curtea casei sale, unde i-au gasit politistii inarmati cu…lopeti

Share This
Tags

euro furatiUn brailean de 41 de ani a crezut ca scapa basma curata dupa ce a furat de la unchiul sau, proprietarul unui cunoscut popas din judetul Vrancea, nu mai putin de 100.000 de euro, suma din care a cheltuit mai putin de un sfert. Restul banilor i-a ingropat in gradina casei sale, din comuna Maxineni, fara sa-i treaca prin cap ca la mai bine de doua luni de la "lovitura" se va trezi la poarta cu politistii.

Marian Savin lucra la firma unchiului sau atunci cand i-a furat din podul casei cei 100.000 de euro, ascunsi intr-o cutie de plastic. Stia unde isi tine economiile afaceristul si a gandit ca rudele nu-l vor suspecta.

La inceputul lunii noiembrie, cand vranceanul a reclamat la Politie disparitia banilor, oamenii legii au demarat cu repeziciune cercetarile si au creionat un cerc de suspecti, mai ales ca dosarul nu era deloc unul de uitat prin sertare. Dupa ce au aflat ca braileanul iincepuse sa vina prea des acasa, in Maxineni, politistii l-au pus sub urmarire si astfel au reusit sa stranga dovezile care sa-l incrimineze pe nepot.

Hotul schimba sume importante de bani la casele de schimb valutar din Braila, iar apoi se intorcea in Vrancea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, continuand sa fie mana dreapta a unchiului sau.

Vineri, 8 ianuarie, politistii vranceni au dat buzna in casa lui Marian si s-au pus pe…sapat. Dupa ce s-au gasit 4.000 de euro in masina sa, braileanul si-a recunoscut fapta si le-a spus oamenilor legii ca alti 74.300 de euro sunt ingropati in saci de plastic in gradina.

Desi a fost audiat si retinut pentru 24 de ore, barbatul a scapat de dosarul penal pentru ca unchiul sau si-a retras plangerea si l-a iertat, multumit ca si-a recuperat o mare parte din banii furati.

Comentarii

comentariu

About the Author