Published On: Soare, Oct 11th, 2015

Liceul de Arte si Liceul din Insuratei / Doi elevi, batuti in aceeasi zi de profesorii de sport

Share This
Tags

colaj liceeDoi elevi, in varsta de 10, respectiv 11 ani, au ajuns, la sfarsitul saptamanii trecute, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean, unde au primit ingrijiri medicale. Nu se cunosc si nici nu invata la aceeasi scoala, insa ambii au fost batuti de profesorii de sport.

Doua cazuri similare, care au avut loc in licee aflate la 50 de km distanta unul de altul, l-au pus pe inspectorul scolar general Catalin Canciu in situatia de a vorbi despre "vinerea neagra" a invatamantului brailean. Cadrele didactice au confundat scoala cu ringul de box si i-au lovit pe cei carora ar trebui sa le indrume pasii in viata.

Eduard are 11 ani si este elev in clasa a VI-a la Liceul Tehnologic "Nicolae Titulescu" din Insuratei. Vineri a ajuns la spital, adus de mama sa, avand capul spart. Profesorul de sport Andrei Cornet, de 24 de ani, l-a lovit in cap cu un lacat la sfarsitul orei pentru ca baiatul nu a parasit sala de sport atunci cand a sunat clopotelul.

Cornet preda educatia fizica de doar 2 ani, fiind suplinitor, insa pana la acest incident nimeni nu l-ar fi crezut in stare sa procedeze astfel.

"Andrei e foarte ok, vorbeste cu toti colegii, e cu bun-simt. E mai tanar ca noi si cred ca si-a iesit din minti, ca eu altfel nu vad cum sa se fi ajuns aici. Oricum, orice ar face elevul, nu poti sa il lovesti. Nu suntem animale", ne-a declarat una dintre profesoarele de la clasa elevului.

Politistii au fost alertati de medicii de la Spitalul Judetean, asa cum cere legea in cazurile de violenta. De asemenea, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a demarat o ancheta.

In weekend, cadrul didactic a fost audiat de oamenii legii, in cauza fiind deschis dosar penal.

"M-am ingrozit cand am auzit ce s-a intamplat. Se va face tot ce prevede legislatia. E mai mult decat revoltator! Din punctul meu de vedere, profesorul nu mai are ce sa caute la catedra", a precizat pentru Infobraila, Catalin Canciu, seful ISJ,

Tot vineri, un alt baiat, de 10 ani, elev in clasa a IV-a la Liceul de Arte "Hariclea Darclee", s-a ales cu o lovitura zdravana in cap, primita tot din partea profesorului de sport, fost luptator.

Toader Silviu, in varsta de 34 de ani, despre care profesorii de la "Arte" spun ca e "un tip echilibrat", si-a iesit din minti atunci cand l-a vazut pe elev imbrancindu-se cu un coleg si, atunci cand i-a despartit, l-ar fi impins si lovit cu pumnul in cap pe baiatul de 10 ani.

Politistii s-au autosesizat si in acest caz, parintii copilului agresat nedepunand plangere impotriva cadrului didactic.

"Si in situatia de la Liceul de Arte procedura este identica. E regretabil pentru scoala braileana. A fost o conjunctura care a afectat invatamantul. E inadmisibil ca un profesor sa loveasca un elev. A fost "vinerea neagra" a invatamantului", a concluzionat inspectorul scolar general.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author