Published On: lun, Sep 21st, 2015

Numele celor 13 retinuti in dosarul “Mafia de la Oncologie”: Liliana Sgircitu, 3 medici braileni, contabila Ahmeya

Share This
Tags

titi sgircituUPDATE 10:40: 13 persoane, retinute in dosarul "Mafia de la Oncologie". Liliana Sgircitu - sotia camatarului Titi Sgircitu si administratorul lantului de farmacii Ahmeya, in lotul care se pregateste pentru "Beciul Domnesc". Medicii de familie Vasile Sorica si Paul Cretu- consilier local PNL au fost de asemenea retinuti.

Alte 5 persoane sunt cercetate sub control judiciar. 

Titi si Liliana SgircituLOTUL "MAFIA DE LA ONCOLOGIE": Boboc Mirela, Gavrila Gela, Sgarcitu Liliana, Mataringa Mihaela Irina, Dragu Alina Gabriela, Baciu Andreea, Cretu Paul, Boldeanu Cosmin, Vasile Sorica, Muja Eugenia, Serghiev Iolanda Ionica (contabila firmei Ahmeya), Dumea Elena si Niculescu Cosetti.

10:00 / DIICOT a emis ordonanta de retinere pe numele medicului Cosmin Boldeanu, seful Sectiei Oncologie din Spitalul Judetean, conform unor surse judiciare, urmand sa fie prezentat in fata instantei cu propunere de arestare preventiva. Boldeanu este sotul judecatoarei Anca Andreea Boldeanu, purtatorul de cuvant al Judecatoriei Braila. Vom reveni cu detalii!  

Trei medici oncologi de la Spitalul Judetean, in frunte cu seful Sectiei Oncologie, si-au dat mana cu familia cunoscutului camatar Titi Sgircitu (foto dreapta), punand bazele unui mecanism care le-a adus in buzunare aproximativ 2 milioane de euro, bani proveniti din bugetul destinat medicamentelor pentru bolnavii de cancer.

In gruparea infractionala din care fac parte 25 de persoane sunt implicati si medicii de familie Paul Cretu si Sorica Vasile, dar si angajati ai lantului de farmacii Ahmeya, detinut de sotia lui Sgircitu. Procurorii ii acuza de savarsirea a nu mai putin de 16 infractiuni: inselaciune, evaziune fiscala, spalare de bani, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, frauda informatica, fals informatic, abuz in serviciu, fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals in declaratii, camata, trafic de influenta, cumparare de influenta, dare de mita si santaj. 

Retetele fictive au imbogatit interlopi si medici

Procurorii DIICOT au descins, luni dimineata, la farmacia Ahmeya de pe Soseaua Buzaului, la locuinta familiei Sgircitu din cartierul Radu-Negru, dar si la Sectia Oncologie din Spitalul Judetean. De asemenea, in acest dosar, au avut loc perchezitii in Bucuresti si in judetele Constanta si Vrancea.

boldeanuNumele medicilor oncologi Cosmin Boldeanu (foto stanga) - seful Sectiei Oncologie de la Spitalul Judetean, Plesea Claudia si Daniela Vasile – plecata de aproape 3 ani din Braila, apar in dosarul "Mafia de la Oncologie". De asemenea, medicii de familie braileni Paul Cretu - care este si consilier local PNL, si Sorica Vasile au facut parte din mecanismul care "a sifonat" banii care trebuiau sa ajute la vindecarea bolnavilor de cancer.

Medicul Boldeanu este sotul judecatoarei Andreea Boldeanu, purtatoarea de cuvant a Judecatoriei Braila.

Pana la aceasta ora, DIICOT nu a anuntat daca medicii mentionati au fost retinuti dupa audieri.

Medicul Daniela Vasile este plecata de mai bine de 3 ani de la Spitalul Judetean, in prezent fiind sefa Compartimentului de Oncologie si Paliatie din cadrul Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din capitala.

In 2009, interlopul brailean Titi Sgircitu, eliberat la sfarsitul saptamanii trecute din Penitenciarul Focsani, a infiintat societatea comerciala Ahmeya Pharm SRL, sub umbrela careia functioneaza farmaciile Ahmeya si al carei administrator este sotia sa, Liliana Valentina Sgircitu, iar apoi, incepand cu anul 2011, a devenit liderul gruparii infractionale destructurate ieri de procurorii antimafia.

Gruparea, care era formata din angajatii farmaciilor, functionari din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Braila (CJAS), medici oncologi si medici de familie, a prejudiciat bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate cu 9 milioane de lei.

farmacia ahmeyaMedicii eliberau retete fictive pentru medicamente a caror pret depasea 3.500 de lei / cutie, prescriptii care apoi erau decontate intr-un timp foarte scurt de catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, cu sprijinul unor angajati ai institutiei. Astfel, farmaciile Ahmeya, care inregistrau operatiuni imaginare de cumparare a medicamentelor, primeau sume uriase de la CJAS.

Decontarile de la bugetul pentru medicamentele anti-cancer se realizau prin introducerea de catre farmacisti in Platforma informatica a asigurarilor de sanatate a unor date nereale, scrise de medici in retetele eliberate. Surse judiciare vorbesc despre faptul ca unele retete erau intocmite pe numele unor rude apropiate ale membrilor gruparii conduse de Sgircitu, dar si folosind datele de identificare ale unor copii cu handicap psihic, majoritatea aflati in plasament.

Mecanismul a ajuns in atentia procurorilor antimafia in urma unui control efectuat de Curtea de Conturi la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate pentru perioada ianuarie 2011-30 iunie 2012, care a scos la iveala o gaura de peste 1,2 milioane de euro. Atunci, cand se vorbea despre retete prescrise pe numele unor persoane decedate si decontate, Luciana Boboc, sefa CJAS, a fost demisa dupa ce a stat aproape 2 ani in fruntea institutiei.

In 2013, Sgircitu a infiintat o grupare similara la malul marii

Si la Constanta, unde Ahmeya are doua farmacii, familia Sgircitu a dezvoltat, incepand cu 2013, o grupare similara cu cea de la Braila, formata din angajatii farmacisti, medici si functionari din Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta. 

Liliana Sgircitu coordona activitatea de la Constanta prin intermediul unei alte persoane, care a desfasurat activitati concertate de "atragere la colaborare" atat a unor medici care sa le asigure retetele fictive, cat si a unor functionari din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, care sa accelereze procesul de decontare a retetelor false.

"Activitatile s-au finalizat prin atragerea in activitatea infractionala a medicilor Muja Eugenia, Mataranga Mihaela Irina si Dumea Elena, care au emis, in perioada iulie 2013 – februarie 2015 mai multe prescriptii despre care exista suspiciunea ca ar fi fictive, precum si a numitei Banateanu Maria zisa “Mia”, de profesie asistent in cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Constanta, care trebuie sa ii faciliteze si sa ii intermedieze accesul la medicii dispusi sa emite retete fictive. In plus, probele administrate pana la acest moment confirma ca, prin acest mecanism infractional, SC Ahmeya Pharm SRL urma sa dobandeasca, intr-o forma aparent legala, sumele de bani obtinute prin decontarea frauduloasa a prescriptiilor medicale", conform procurorilor DIICOT.

Mai mult decat atat, functionarii mituiti din cadrul CJAS Constanta informau conducerea firmei Ahmeya cu privire la data si tematica unor controale efectuate la farmacii, intervenind chiar pentru ca societatea comerciala a Lilianei Sgircitu sa nu fie amendata.

Coruptie in penitenciar

Interlopul Titi Sgircitu a fost eliberat conditionat din Penitenciarul Focsani, unde executa o pedeapsa de 4 ani si 8 luni pentru ultraj si santaj, la sfarsitul saptamanii trecute, de magistratii Judecatoriei Focsani. 

Ieri, procurorii DIICOT au anuntat ca in urma cercetarilor efectuate in dosarul "Mafia de la Oncologie" au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea unor infractiuni de coruptie in scopul obtinerii transferului lui Sgircitu de la Penitenciarul Braila la Focsani.

Astfel, in cursul zilei de ieri, a fost adus la audieri si Adrian Iacob, seful Penitenciarului Focsani, care, conform unor surse l-ar fi ajutat pe Titi Sgircitu sa obtina transferul in penitenciarul pe care il conduce. Iacob este finul lui Mircea Dusa, ministrul Apararii. 

Tot din Vrancea a fost adus in fata procurorilor si Harca Mircea, managerul unei companii de distributie de medicamente en-gros, care detine si farmacii in Focsani.  

Comentarii

comentariu

About the Author