Published On: mie, Sep 16th, 2015

Chirurg din SUA, operatie la Braila! Ted Fogwell, medic la un spital din Dallas, a operat o braileanca de 40 de ani

Share This
Tags

colaj operatie americanUn chirurg ginecolog din Statele Unite a operat, ieri, la Spitalul 3, alaturi de ginecologul brailean Iulian Tataru, o pacienta de 40 de ani, careia i-a indepartat uterul. Histerectomia a fost realizata laparoscopic, in sala de operatie aflandu-se, insa fara a participa efectiv, si chirurgii Mihai Iugulescu - directorul Spitalului Judetean, si Cornel Varzaru.

Este pentru al treilea an consecutiv cand Ted Fogwell opereaza la Braila, alaturi de acesta venind pe malul Dunarii, prin intermediul Fundatiei Diaconia, alti 12 medici de peste Ocean. In valul de medici din America se afla si sase stomatologi cu specializare de chirurgie maxilo-faciala, care vor opera 100 de copii la Clinica Diaconia.

"Sunt impresionat de sistemul medical din Romania. In acesti trei ani de cand particip la schimbul de experienta s-au facut progrese destul de mari. Este incurajator ce se intampla", a declarat Fogwell, inainte de interventia chirurgicala.

Ted Fogwell este membru al Asociatiei Americane de Ginecologie si Obstretica si al Asociatiei Americane a Laparoscopistilor Ginecologi, fiind considerat unul dintre cei mai buni ginecologi din Dallas, conform numeroaselor topuri realizate de publicatiile de specialitate. Este medic la Spitalul Presbiterian din Dallas si asistent universitar la Universitatea din Texas.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author