Published On: joi, Iul 16th, 2015

Vicele Danaila si “interpusul” Guruianu / Politicianul liberal este legat indiscutabil de “Afacerea Stejaru”, atat prin familie, cat si printr-un asa-zis afacerist

Share This
Tags

Danaila cu Varga si BobocDesi presa locala a dovedit ca viceprimarul liberal Alexandru Danaila este conectat prin intermediul unor membri ai familiei sale la grupul de “investitori” care isi doreste defrisarea Padurii Stejarul, politicianul a incercat, in ciuda evidentei, sa treaca acest subiect la capitolul “si altele”, subliniind faptul ca “nu este la curent cu afacerile rudelor”.

Mai mult decat atat, in urma cu mai bine de doua luni, Danaila anunta public ca sora acestuia, Elena Iurov, unul dintre cei 15 "investitori" de la Stejarul, si-a vandut bucata de padure, insa fara a preciza ca tranzactia a fost facuta in familie. Astfel, de la Iurov, terenul forestier a ajuns la nasa de botez a vicelui, iar apoi la fiica persoanei care fusese mandatata de sora lui Danaila sa ii fie reprezentant pana in 2011.

Desi tranzactiile succesive dovedesc ca familia viceprimarului a fost inca de la inceput in miezul grupului de interese care isi propune sa defriseze Padurea Stejaru,  vicele Alexandru Danaila este legat si prin alt “investitor” de afacerea care, daca va fi demarata, se va incheia cu doborarea stejarilor seculari de la marginea orasului.

afacerea stejaru1Printre cei 15 “investitori” care detin in proprietate cele 13 ha din Padurea Stejaru se numara si Guruianu Costel-Romeo, personaj care a fost administrator si asociat la doua dintre firmele unde viceprimarul Danaila a fost angajat, cu cativa ani inainte de a intra in politica mare, respectiv pana sa ajunga in Consiliul Local Municipal din partea PNL.

Alexandru Danaila a fost, in perioada 2002-2004, la doar 19 ani, managerul agentiei imobiliare Artemis Intermed SRL. Administratorul firmei Artemis, in prezent radiata, nu era nimeni altul decat “investitorul” din “Afacerea Stejaru”.

Cariera profesionala a lui Danaila a continuat tot in relatie cu Guruianu Costel-Romeo, vicele fiind apoi, intre anii 2004-2005, director de transport al societatii Elpidis Tour SRL, a carui actionar era nimeni altul decat Guruianu, “investitorul” de la Stejaru. Si “Elpidis” este in guruianu danailaprezent radiata.

Atat Artemis Intermed SR, cat si Elpidis Tour, aveau sediul pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza nr. 33, unde si-au desfasurat activitatea si alte firme ale familiei viceprimarului.

Conform informatiilor obtinute de Ziarul Infobraila, Guruianu Costel-Romeo este trecut de 65 de ani, fiind divortat. Guruianu nu este nici pe departe un om de afaceri, ci “un om obisnuit, sofer la mai multe firme ale familiei lui Danaila”, dupa cum ne-a declarat o persoana care l-a cunoscut.

Barbatul, care pare a fi doar o marioneta folosita in afaceri de familia viceprimarului, ar fi in acest moment plecat din tara, in Germania.

Guruianu a locuit aproximativ 4 ani, din 2008 si pana in 2012, intr-o casa din Centrul Vechi, a carui proprietar a fost mama viceprimarului.

“Afacerea Stejaru”. Inceputurile

padurea stejaruIn 2011, un grup format din Valentin Chisoceanu, George Iurov, Elena Iurov, Costel Guruianu, Otilia Nita, Leonard Mirza, Laurentia Mirza, Cristian Nita, Cristian Mirza, Alexandra Periverzof, Virgil Voicu, Gina Chisoceanu, Ionel Stanila, Gabriela Stanila, Mihai Periverzof au anuntat ca isi propun defrişarea unei portiuni de 13 hectare din Padurea Stejaru, a caror proprietari sunt, pentru a construi un complex social-sportiv. 

Desi numele nu spun mare lucru opiniei publice, printre proprietarii celor 13 ha se afla şi rude ale unor politicieni sau ale unor personaje influente din politica si administratie. Despre "Afacerea Stejaru" s-a vorbit mereu ca fiind controlata de persoane influente din oras prin intermediul acestor 15 "investitori".

De exemplu, Elena Iurov este sora viceprimarului Alexandru Danaila (PNL). Si sora lui Mircea Fudulaiche, fostul secretar al Primariei Braila, face parte din grupul investitorilor.

Un alt nume “greu” din “Afacerea Stejaru” este cel al lui Gheorghe Periverzof, mandatarul investitorilor. 

Periverzof este cel care a purtat, in 2007, negocierile cu Primaria Braila, in numele mostenitorilor unui corp de cladire al Teatrului “Maria Filotti”. Atunci, afaceristul a reusit sa convinga municipalitatea sa cumpere corpul de cladire cu peste jumatate de milion de euro.

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author