Published On: mar, Iul 14th, 2015

Un detinut din Penitenciarul Braila, dosar penal pentru ca a dat o teapa telefonica in urma cu 2 ani

Share This
Tags

Un barbat de 38 de ani din comuna Slimnic, judetul Sibiu, in prezent incarcerat la Penitenciarul Braila, este cercetat pentru inselaciune prin metoda „Premiul”, a carui „victima” a fost un barbat din Alba Iulia.

Fapta s-a petrecut in 2013, iar victima, in varsta de 58 de ani, i-a transferat puscariasului peste o mie de lei. 

Potrivit IPJ Alba, politistii de investigatii criminale din Alba Iulia au identificat persoana banuita de comiterea unei fapte de inselaciune, prin metoda „premiului”, in urma cu doi ani.

P.C., de 38 de ani, din Slimnic, judetul Sibiu, in zilele de 23 si 25 februarie 2013, a transmis un SMS victimei, prin care-l anunta ca este castigatorul unui premiu in valoare de 10.000 de euro precum si a unui laptop.

Barbatul din Alba Iulia l-a contactat telefonic pe expeditorul mesajului, care i-a spus ca este reprezentantul unei cunoscute societati comerciale, conditionand intrarea in posesia „premiului” de plata unor comisioane.

Astfel, victima a fost convinsa sa expedieze, printr-un serviciu de transfer rapid, sumele de 630 lei, in data de 23 februarie 2013 respectiv 530 lei, in data de 25 februarie 2013. Ulterior, victima a realizat ca a fost inselata si s-a adresat politiei.

Fata de P.C., cunoscut cu antecedente penale si, in prezent, incarcerat intr-un penitenciar, cercetarile sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunii de inselaciune precum si in vederea stabilirii intregii sale activitati infractionale.

 

Comentarii

comentariu

banner-INF

About the Author