Published On: joi, Iul 30th, 2015

EXCLUSIV Jihad in PNL Braila, dupa vizita “Blaga-Gorghiu”/ Draghincescu, Boboc si Danaila – Ultima batalie, cu Nazare pe margine

Share This
Tags

razboi pnlLa doar o saptamana dupa vizita co-presedintilor Blaga si Gorghiu, in PNL Braila se da ultima batalie, care, conform unor surse politice, se va sfarsi cu plecarea din partid a consilierului local Simona Draghincescu, provenit din fostul PDL.

Catalin Boboc si Alexandru Danaila pregatesc sanctionarea sau excluderea din partid a "inamicului din interior", obtinand chiar si acceptul liderilor de la centru, in timp ce Draghincescu, care il acuza pe viceprimarul Danaila ca i-a fabricat un dosar penal pentru a o scoate din cursa pentru Primarie, isi strange bagajele, urmand sa isi ia adio de la liberali.

In aceasta seara urmeaza sa aiba loc sedinta Comitetului Executiv Judetean al PNL Braila, la care Draghincescu nu va participa.

Scanteia a izbucnit dupa sedinta Consiliului Local de ieri, cand Draghincescu si Danaila au avut un schimb acid de replici, legat de aprobarea unui proiect de hotarare, initiat de vice, si care, spune consilierul local, este menit sa ii aprofundeze problemele aparute in urma dosarului penal deschis pe numele sau, dupa plangerea facuta de un alt membru de partid, apropiat al lui Danaila. Proiectul nu a trecut de Consiliul Local. 

Sursele citate au mai precizat ca Simona Draghincescu va fi acuzata in cadrul forului de conducere a partidului de faptul ca a luat apararea PSD in sedinta CLM, cand a afirmat ca nu crede ca "mafia PSD din CLM a vandut ceva", cu referire la acuzatia lui Boboc conform careia majoritatea PSD, in frunte cu primarul Simionescu, vrea sa vanda magistrala de termoficare, desi o mare parte din aceasta a fost deja taiata si dusa la fier vechi.

Contactata telefonic, Draghincescu nu a exclus plecarea din partid, subliniind insa ca nu a incalcat niciodata o hotarare a Comitetului Executiv Judetean si ca a votat intotdeauna impotriva PSD, lansand din nou un atac la viceprimarul liberal si la consilierii din vechiul PNL, pe care ii acuza ca au fost de multe ori pe aceeasi baricada cu social-democratii din Consiliul Local. 

"Daca atunci cand ii ironizezi pe cei de la PSD si votezi impotriva proiectului de hotarare a PSD, si ceilalti de la PNL voteaza pentru PSD, inseamna ca am luat apararea PSD. Presedintele partidului este domnul Nazare, nu Danaila, iar eu nu am incalcat niciodata o hotarare a CJEX. Eu am votat in CLM impotriva PSD mereu, ceea ce nu s-a intamplat si in cazul colegilor mei. Eu am mai fost data afara din PNL si in acest moment nu am niciun stres. Eu am o disputa cu viceprimarul PNL care sta langa primarul PSD, iar eu votez impotriva PSD, asa cum mi-au cerut cei 17.000 de braileni care m-au votat ca "independenta" in 2012. Eu acum sunt in concediu. Nu ma preocupa foarte mult caci stiu ca nu am gresit. Eu am facut Opozitie, nu am stat langa Simionescu. Pe mine ma preocupa problema locatarilor din blocurile din spatele Palatului Agriculturii, unde consilierii au decis sa se faca sediul a trei parchete", ne-a declarat Draghincescu.

Nici senatorul Catalin Boboc, co-presedintele PNL Braila, nu a dorit sa faca prea multe comentarii, afirmand totusi ca "atacurile publice intre membrii PNL trebuie stopate", cu trimitere clara la conflictul Draghincescu-Danaila.

"Nu eu confirm informatii aparute pe surse, nu asta e treaba mea. Ceea ce pot sa va spun este doar ca am pastrat tot timpul pe acest subiect un ton rezervat sau chiar m-am abtinut. Cred ca a sosit timpul ca cei care se considera si calare si pe jos sa se hotarasca. Eu sper ca toti sunt constienti ca astfel de abordari trebuie sa inceteze. E imposibil sa fii adversar din interiorul partidului. Mai multe comentarii nu fac. Restul se discuta, cum e normal, in partid", a spus Boboc. 

In timp ce filiala sta pe un butoi de pulbere, deputatul Alexandru Nazare, co-presedinte PNL Braila, nu a putut fi contactat pentru a-si exprima opinia cu privire la acest subiect, insa reamintim ca, saptamana trecuta, in cadrul unei conferinte de presa, in prezenta Alinei Gorghiu si a lui Vasile Blaga, acesta a aparat-o pe Simona Draghincescu, numind-o "cel mai activ consilier local de la Braila".

Conflictul dintre Simona Draghincescu si viceprimarul Alexandru Danaila, deveniti colegi de partid dupa fuziunea PDL-PNL, este unul vechi pe plan local, insa s-a accentuat dupa ce pe numele lui Draghincescu a fost deschis un dosar penal, ca urmare a unei plangeri a Directiei Pietelor, institutie condusa in urma cu cativa ani de consilierul local. La momentul plangerii, dar si astazi, Directia il are ca director pe un apropiat al viceprimarului Danaila, la randul lui membru PNL. 

Draghincescu a acuzat ca dosarul penal a fost fabricat, lasand sa se inteleaga ca in spatele acestuia se afla Danaila si deputatul liberal Vasile Varga, si ca se doreste scoaterea sa din cursa pentru Primarie, de anul viitor. De cealalta parte, inca de dinaintea fuziunii, liberalii din vechiul PNL au fost nemultumiti de faptul ca Draghincescu il creioneaza public pe viceprimarul Danaila ca parte a administratiei PSD, cerandu-i demisia de nenumarate ori si "invitandu-l" in Opozitie.

Vom reveni cu detalii! 

Comentarii

comentariu

About the Author