Published On: mie, Iul 29th, 2015

Alesii locali AU DECIS: Parcarea din spatele Palatului Agriculturii devine sediul procurorilor / Locatarii nu au fost lasati sa vorbeasca in Consiliul Local

Share This
Tags

parcare casa agronomuluiCu doar doua voturi impotriva si trei abtineri, Consiliul Local a aprobat, miercuri, trecerea din domeniul public al Municipalitatii si administrarea CLM in domeniul public al Statului Roman si administrarea Ministerului Justitiei a parcarii din spatele Palatului Agriculturii.

Pe acest teren va incepe constructia unui imobil cu trei etaje, in care vor functiona Parchetul de pe langa Tribunal, Parchetul de pe langa Judecatorie si Biroul Teritorial DIICOT. Primarul Simionescu a recunoscut dupa votul alesilor ca locatia "nu este optima".

Consilierii locali Simona Draghincescu, Marian Fusea si Traian Adrian au spus din capul locului ca Primaria ar trebui sa ofere Ministerului Justitiei alt teren, mai ales ca locuitorii blocurilor care inconjoara parcarea s-au declarat a fi impotriva proiectului. Mai mult decat atat, Draghincescu a propus ca cele trei parchete sa-si desfasoare activitatea in cladirea Casei Tineretului. 

"Consider ca locatia nu este cea mai oportuna si cred ca se poate regandi oferta, desi sustin investitiile, fie ele si ale Statului", a precizat Fusea.

De cealalta parte, edilul a mentionat ca a oferit Ministerului Justitiei mai multe variante de terenuri, insa parcarea a fost cea aleasa, fiind considerata "cea mai potrivita". Si secretarul Primariei a sustinut ca terenul din spatele Palatului Agriculturii a fost singura varianta acceptata, desi a existat o paleta de oferte. 

"Noi am facut mai multe propuneri, insa ministerul a ramas la aceasta propunere, cu plusuri si minusuri. Asta a fost solutia, asta a rezultat in urma discutiilor", a subliniat Simionescu.

Reprezentantii brailenilor care locuiesc in blocurile de langa viitorul sediu al celor trei parchete nu au fost lasati sa isi exprime opinia in cadrul sedintei Consiliului Local. Fostul viceprimar Daniela Vasioiu, locatar intr-unul din blocurile in cauza, a dorit sa ia cuvantul, insa majoritatea consilierilor nu au fost de acord. 

Totusi, primarul le-a promis locatarilor ca vor ramane cu "o bucata" de parcare, mai ales ca angajatii parchetelor vor folosi parcarea subterana a viitoarei cladiri.

In urma votului de miercuri, parcarea, situata la intersectia strazilor Ghioceilor si Plevnei, va disparea, in acest loc urmand sa fie construita cladirea care va servi ca sediu a trei unitati locale de parchet: Parchetul de pe langa Tribunal, Parchetul de pe langa Judecatorie si Biroul Teritorial DIICOT. In noul imobil, conform schemelor de personal, isi vor desfasura activitatea 65 de persoane.

La inceputul acestei luni, Robert Cazanciuc – ministrul Justitiei, a declarat ca va fi derulat un program, in valoare de aproximativ 50 de milioane de euro, in cadrul caruia se vor construi si reabilita sedii ale parchetelor si instantelor din mai multe orase, printre care si Braila.

Comentarii

comentariu

About the Author