Published On: joi, Iun 11th, 2015

Primarul Simionescu vrea sa scape de DNA si ia inapoi terenurile concesionate firmei lui Stancu / Edilul zice ca nu stie ce a declarat Anghelescu in fata procurorilor

Share This
Tags

simionescu-aurelDupa ce Ziarul Infobraila a publicat in exclusivitate informatia conform careia Stoica Anghelescu, directorul Finantelor Publice Locale, a fost audiat de procurorii DNA Galati intr-un dosar care priveste modul in care Primaria a concesionat terenuri unei firme controlate de fostul baron Bunea Stancu, primarul Simionescu a anuntat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca procedura va fi anulata.

Edilul a refuzat insa sa faca prea multe comentarii, afirmand ca nu stie ce le-a spus Anghelescu procurorilor anticoruptie. Intrebat daca se asteapta sa fie chemat la DNA, Simionescu le-a spus jurnalistilor ca detaliile nu sunt la el.

“Nu am ce sa va spun. Anghelescu a fost la DNA, dar eu n-am discutat cu dumnealui, pentru ca lucrurile sunt de o anumita confidentialitate si nu poate sa-mi spuna mie ce-a declarat acolo. A fost solicitat sa dea o declaratie si am inteles ca este vorba de situatia unor concesiuni la care noi suntem in curs de anulare a lor”, a declarat Aurel Simionescu. 

Ciudat este faptul ca procedura de anulare a concesiunii este anuntata abia acum, dupa ce seful Finantelor din Primarie a fost chemat la DNA Galati. Simionescu spune ca a fost luata aceasta decizie pentru ca firma Hercules nu a construit obiectivul economic inscris in contract pe cele 6,6 ha.

“S-a licitat, s-a dorit sa se faca ceva, am zis sa fie bine, sa fie acolo un obiectiv economic, sa fie salarii, oameni angajati. Nu stiu ce voiau sa faca exact (n.r. Hercules), ca nu am detaliat, dar au vrut sa faca ceva in legatura cu portul. Nu s-a facut din varii motive. Concesiunea s-a facut in 2013, daca nu ma insel. Suntem intr-o procedura de anulare acum, dar cred ca avem 10 sau 12 astfel de situatii in care comisia care s-a dus la fata locului a facut propuneri pentru anularea concesiunii”, a mai adaugat primarul. 

Dosarul care va zgudui Primaria

Conform informatiilor obtinute de Ziarul Infobraila, Anghelescu, “seful banilor Primariei”, a fost audiat de procurorii DNA Galati la sfarsitul lunii trecute, in perioada in care primarul Simionescu se afla intr-o vizita oficiala in Turcia. Directorul Finantelor a fost chestionat in legatura cu modul in care, la inceputul anului trecut, Primaria a concesionat pentru 49 de ani firmei “Hercules”, controlata prin Bursagrirom de catre Gheorghe Bunea Stancu – fostul presedinte al Consiliului Judetean si fostul sef de partid al edilului, terenuri in suprafata de 6,6 ha in zona Vadul Ghecetului.

Pe numele lui Anghelescu, in varsta de 66 de ani, ne-au precizat surse judiciare, ar fi inceput urmarirea penala. De asemenea, “al doilea primar al Brailei”, cum este cunoscut directorul Finantelor Locale, intentioneaza sa iasa la pensie in perioada imediat urmatoare, desi a implinit cu mult timp in urma varsta de pensionare.

Caietele de sarcini pentru atribuirea celor trei loturi de teren, in suprafata totala de 6, 6 ha,  dar si tot ceea ce tinea de organizarea licitatiei, au fost aprobate de catre consilierii locali prin intermediul unor hotarari de CLM, initiate de primarul Simionescu.

In acest dosar, DNA Galati a solicitat in ultimele luni mai multe documente Primariei, care le-au fost puse la dispozitie procurorilor.

Intrebat de jurnalistii Infobraila, in luna martie 2015, daca are cunostinta despre faptul ca DNA a inceput cercetarile cu privire la o serie de licitatii organizate de Primarie, Aurel Simionescu a precizat ca informatia este reala.

"Da au fost solicitate documente de la Primarie de catre DNA. Nu stiu sa spun pe de rost cand au fost solicitate. Le-am transmis pentru ca este un termen in care trebuie sa trimiti clarificarile respective", ne-a declarat atunci edilul.

Comentarii

comentariu

About the Author