Published On: mie, Iun 24th, 2015

Fanel Milea, primul criminal in serie al Brailei / EXCLUSIV Scrisoarea lui Milea catre parintii sai: “Distrugeti tot ce imi apartine ca si cum n-as fi existat!”

Share This
Tags

criminal calmatuiFanel Milea a ucis cu sange rece trei persoane, doua in 1992, iar pe a treia la inceputul acestei saptamani. Victimele, doua femei si un barbat, erau octogenare, lipsite de aparare, iar atacurile au avut loc dupa miezul noptii.

In urma cu 23 de ani, pe 1 iunie, in judetul Botosani, Milea, pe atunci in varsta de 28 de ani, a dat buzna in casa unei batrane, violand-o, insa fara sa-i ia viata. Dupa cateva ore, baut bine, a intrat intr-o alta casa, unde locuiau alti doi batrani, sot si sotie, batjocorind-o pe femeie, iar apoi luandu-le ambilor viata

Ucigasul, nascut in comuna braileana Viziru, a fost prins de politisti la scurt timp dupa savarsirea oribilelor fapte, iar judecatorii l-au trimis dupa gratii pentru toata viata. 

Dupa mai bine de doua decenii de temnita, in noiembrie 2013, alti judecatori au hotarat, la propunerea unei comisii din cadrul Penitenciarului Braila, sa-l elibereze conditionat pe barbat, considerand ca a sosit momentul prielnic pentru ca acesta sa se reintegreze in societate.

Gustul libertatii nu l-a oprit pe Milea sa ucida din nou, o noapte ploioasa de vara transformandu-l in monstrul cu chip de om de la inceputul anilor 90.

Pe 22 iunie, aflat tot sub influenta bauturilor alcoolice, calaul din Viziru a patruns in casa unei octogenare din satul Gura Calmatui, aflat la mai putin de 30 de km de domiciliul sau, si s-a napustit asupra acesteia cu o furie greu de descris.

Tanti Vasilica a fost lovita cu bestialitate, cazand la podea sub o ploaie de lovituri de pumni si picioare. Durerile care o incercau pe batrana care se deplasa in baston nu l-au impresionat pe Fanel, care a violat-o si apoi a lasat-o sa se stinga in agonie. 

Acum, ajuns din nou pe mana procurorilor, braileanul, cel mai probabil, nu va mai vedea niciodata lumina Soarelui.

Scrisoarea catre parinti: “Sint bolnav psihic si nu v-am ascultat”

SCRISOARE 1 mileaPe 27 iunie 1993, la ora 23:00, asteptand sentinta instantei, dupa ce i-a ucis pe cei doi soti, Fanel Milea le-a scris parintilor, epistola ajunsa in posesia Ziarului Infobraila si pe care v-o prezentam in exclusivitate.

Criminalul le spunea celor care i-au dat viata ca nu va mai iesi “niciodata” din aceasta “postura”, facand referire la faptul ca va face inchisoare pentru cele doua omoruri. Totusi, barbatul lasa o poarta deschisa, afirmand ca nu vrea decat sa se intoarca acasa si sa se razbune pe cei care i-ar fi distrus viata.

“Tata si mama, va rog din suflet sa distrugeti tot ce imi apartine, ca si cum eu nu am existat, deoarece nu mai am cum sa ajung sa vad locurile unde m-am nascut. Daca mai exista Dumnezeu pe pamint voi ajunge, dar cred ca v-a fi prea tarziu deoarece s-ar putea sa nu mai gasesc pe toti cei dragi sau eu voi ajunge cum nu dorea nimeni inainte de 1-06-92, adica un criminal mort pe care toata lumea asa il doreste”, le marturisea Milea parintilor.

SCRISOARE 2 mileaUcigasul din Viziru nu recunostea ca le-a luat viata celor doi batrani, mai mult decat atat acuzandu-i pe anchetator ca doreau sa il mai acuze de savarsirea unei crime la Braila.

Unul dintre cele mai importante randuri din scrisoare este o marturisire cutremuratoare, care poate ar fi trebuit sa le dea de gandit magistratilor care au decis sa-l elibereze pe Milea, in urma cu doi ani: “Sint bolnav psihic iar eu nu v-am ascultat cind ati vrut sa ma duceti la spital”.

Bolnav psihic sau nu, in noaptea cand si-a asternut pe hartie gandurile, braileanul stia ca va fi condamnat la inchisoare pe viata, transmitandu-le parintilor ca a vrut sa le scrie inainte de aflarea sentintei pentru ca dupa aceea nu ar mai fi avut “puterea si curajul” sa o faca.

In incheiere, calaul si-a rugat mama si tatal sa nu uite doua nume, cel al procurorului Husca din Botosani si pe cel al maiorului Hahui, in prezent adjunctul sefului Politiei Locale. Barbatul lasa de inteles ca cei doi oameni ai legii l-ar fi acuzat pe nedrept, incercand sa-i puna “in spate” si o alta crima.

Criminal in serie: “Daca nu era oprit, ucidea in continuare”

Fanel Milea este singurul ucigas din istoria criminalitatii brailene care poate fi incadrat in randul “criminalilor in serie”, ne-au precizat surse din cadrul anchetei.

Sursele citate au precizat ca actiunile lui Milea respecta intocmai tipologia criminalilor in serie si ca daca barbatul nu era prins de politisti, continua sa ucida.

“Pentru criminalul in serie, ”motivul” este intiparit in subsolul psihicului sau, astfel incat victima trebuie sa fie parte a unui anumit gen si sa poata apartine unei categorii largi de persoane, in cazul nostru batranele. Nu exista un numar predeterminat de victime de la care un astfel de infractor ajunge sa poata fi numit ucigas in serie”, au declarat sursele judiciare. 

Anii grei de inchisoare nu au ucis instinctele ucigase ale barbatului, ceea ce intareste opinia criminalistilor: Fanel Milea putea deveni un Rimaru al Brailei daca nu era prins.

Comentarii

comentariu

About the Author