Published On: mar, Mai 19th, 2015

Un brailean a fost trimis in judecata pentru ca a tepuit mai multe persoane din Ploiesti

Share This
Tags

Politistii Biroului de Combatere a Infractiunilor contra Persoanei si Patrimoniului din cadrul Politiei Ploiesti au definitivat cercetarile intr-un dosar penal privind trei infractiuni de inselaciune, savarsite prin metoda accidentul.

Din probatoriul administrat in cauza s-a stabilit ca, unul dintre cele doua persoane banuite de comiterea faptelor, respectiv un barbat in varsta de 28 de ani, din municipiul Braila, in timp ce ar fi ispasit o pedeapsa privativa de libertate intr-un penitenciar, ar fi apelat, de pe un telefon mobil, persoanele vatamate.

Sumele de bani pe care acesta le-ar fi solicitat si care s-ar ridica la valoarea totala de 20.000 de lei, 1.150 Euro si 3.000 dolari, ar fi fost predate de catre cele trei victime unei femei de 34 de ani din judetul Tulcea, care, in intelegere cu cel banuit, s-ar fi deplasat la domiciliile acestora.

Dosarul cauzei a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti cu propunere de trimitere in judecata, cele doua persoane banuite fiind arestate preventiv pentru savarsirea unor infractiuni similare.

 

Comentarii

comentariu

About the Author

-