Published On: mar, Mai 12th, 2015

EXCLUSIV Lotul “Mita la Rutiera”: 11 politisti retinuti, 10 sub control judiciar, iar 5 au colaborat cu procurorii

Share This
Tags

rutiera descinderi11 dintre cei 26 de politisti saltati de procurorii Parchetului General, luni, in dosarul "Mita la Rutiera" au primit ordonanta de retinere pentru 24 de ore, iar in aceasta seara vor fi dusi  in fata judecatorilor Tribunalului Bucuresti, cu propunere de arestare preventiva, potrivit procurorului care a inaintat propunerile instantei.

Alti zece politisti au fost eliberati sub control judiciar, in timp ce cinci agenti au scapat de acuzatii pentru ca ar fi colaborat cu anchetatorii, conform unor surse judiciare. Sub control judiciar se afla si unul dintre soferii care a dat spaga pentru a scapa de sanctiunile oamenilor legii.

Cei 21 de politisti care sunt urmariti penal au fost acuzati de procurori de luare de mita si abuz in serviciu.

Daca instanta va decide ca cei 11 agenti sa stea in Arest pentru 29 de zile, acestia vor fi suspendati din Politie. De asemenea, cei zece politisti cercetati sub control judiciar au fost pusi la dispozitiei, ceea ce inseamna ca desi se vor prezenta la serviciu, nu vor mai avea voie sa poarta arma si vor face doar munca de birou.

Perchezitii la Rutiera

Procurorii Parchetului General si politisti de la Directia Generala Anticoruptie (DGA) au descins la Politia Rutiera, luni, la primele ore ale diminetii, intr-un dosar care vizeaza 26 de agenti de politie, suspectati ca ar fi primit mita.

De asemenea, perchezitii au avut loc si la 13 locuinte ale unora dintre suspecti. In dosar mai sunt cercetate 9 persoane care ar fi dat spaga politistilor cand au fost prinse incalcand legislatia rutiera.

12 dube ale Brigazii Speciale de Interventie a Jandarmeriei Romane au impanzit stradutele din jurul Politiei Rutiere, aducand mai multe persoane, marea majoritate politisti, care, dupa ce au stat cateva ore in sediul Politiei, au fost urcate in masini si duse la Parchetul General, unde au fost audiati. Niciunul dintre suspecti nu a recunoscut in fata camerelor de luat vederi ca ar fi dat sau primit spaga, unii dintre ei spunandu-le jurnalistilor ca nu cunosc motivele pentru care au fost ridicati de mascati.

"Un dosar care vizeaza fapte de coruptie si asimilate celor de coruptie, in care sunt vizati politisti si alte persoane fara calitate speciala. Vor fi duse la Parchetul de pe langa Inalta Curte si acolo se stabileste ce calitate au fiecare, martori sau suspecti", ne-a declarat avocatul Sorin Constantin Ispas, aparatorul a doi dintre suspecti.

Nu doar politistii de la Rutiera au fost luati in vizor de procurorii, ci si agenti de la Biroul de Ordine Publica. Din informatiile obtinute de Ziarul Infobraila, aproximativ jumatate din agentii de la Politia Rutiera au ajuns in fata procurorilor de la Parchetul General.

”Procurori din cadrul Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie fac cercetari intr-o cauza penala avand ca obiect savarsirea unor fapte de coruptie de catre politisti, care, in exercitarea atributiilor de serviciu, in schimbul primirii de bani sau alte foloase, nu au luat masurile legale cu ocazia depistarii si sanctionarii contraventionale a unor persoane care au incalcat normele legale referitoare la regimul rutier”, se arata intr-un comunicat al Parchetului General.

In perioada ianuarie-aprilie 2015, politistii au primit mita de la 9 soferi care au incalcat regulile in trafic, dar care au dorit sa scape basma curata. Pentru sume cuprinse intre 1.000 si 1.500 de lei, agentii de politie au inchis ochii, insa Directia Generala Anticoruptie nu.

Anchetatorii au ridicat documente, procese-verbale si sume de bani in timpul perchezitiilor.

"Nu va e rusine sa spuneti ca am luat mita. Nu stiu nimic", a raspuns una dintre persoanele urcate in duba de mascati, intrebata de jurnalisti daca a primit sau a dat spaga.

In documentarea activitatii infractionale procurorii au beneficiat de suportul tehnic si informativ al Serviciului Roman de Informatii, ceea ce inseamna ca, mai mult ca sigur, discutiile legate de primirea mitei au fost inregistrate.

Comentarii

comentariu

About the Author