Published On: lun, Apr 20th, 2015

Morosanu va lupta cu unul dintre cei mai buni kickboxeri din lume. Meciul va avea loc la Dubai sau Bucuresti!

Share This
Tags

Catalin_MorosanuCatalin Morosanu a primit sansa carierei. Va lupta pentru 1 milion de dolari cu marocanul Badr Hari, unul dintre cel mai bine cotati luptatori din lume, conform CANCAN.ro.

Cei doi s-au duelat pentru prima oara in ring, in cadrul unei gale care a avut loc la Dubai, in week-end-ul care tocmai a trecut. Romanul, aflat in Emiratele Arabe Unite pentru a-l sustine pe colegul sau Sebastian Ciobanu in disputa cu Gokhan Saki, l-a provocat oficial pe cel poreclit "Baiatul Rau", transmitandu-i ca "te voi manca de viu".

Replica nu s-a lasat asteptata si marocanul care a castigat prin Knock-Out meciuri cu legende precum Alistair Overeem, Semmy Schilt, Gokhan Saki si Ray Sefo, a anuntat ca Morosanu ca nu are nicio sansa si abia asteapta confruntarea directa. "Eu nu mananc oameni ca tine, eu ii fac KO! O sa te fac KO, m-ai auzit?!", a fost mesajul lui Hari, care a aruncat microfonul spre luptatorul roman.

Data la care Catalin Morosanu si Badr Hari se vor intalni intr-un meci istoric pentru sportul romanesc nu a fost inca stabilita, promotorul Eduard Irimia dezvaluind ca inca se mai discuta toate detaliile.

"E posibil ca meciul sa aiba loc pe 15 mai la Dubai, intr-o gala VIP, dar e doar o discutie, in cateva zile vom sti toate detaliile si vor fi anuntate intr-o conferinta de presa. Cu siguranta, va fi cel mai asteptat meci din istoria K-1 in Romania, iar daca va fi organizat la Bucuresti, cu siguranta va fi cel mai important eveniment sportiv din istoria sporturilor de contact de la noi. Atat Morosanu, cat si Hari, au o baza de fani imensa in Romania, asa ca tara noastra va fi scindata in doua. Va fi ceva grandios din toate punctele de vedere", a declarat promotorul Eduard Irimia, cel care a negociat confruntarea istorica dintre Morosanu si campionul greilor din K-1.

Comentarii

comentariu

About the Author

-